După ce a făcut egal cu CS Universitatea Craiova, echipa de fotbal patronată de Neluțu Varga a pierdut ocazia de a mai câștiga titlul.

În minutul 27 Andrei Ivan a primit direct cartonaşul roşu pentru o intervenţie la Boateng, însă, după consultarea VAR, arbitrul Radu Petrescu a anulat cartonaşul roşu, dându-i jucătorului craiovean cartonaş galben.

În repriza secundă gazdele au deschis scorul prin Muhar. Acesta a intrat pe teren în minutul 60 şi a înscris şase minute mai târziu. Însă oaspeţii au reuşit să egaleze în minutul 68, prin Andrei Ivan – un gol care a avut nevoie de validarea VAR.

S-a încheiat 1-1, iar CFR are 39 de puncte şi este pe locul al treilea, la şapte puncte de liderul Farul. Campioana en-titre pare ieşită total din lupta pentru titlu.

„Ce să mai spun? Şapte din şapte. Ne-au ciuruit. Ne-au curăţat! Toate deciziile VAR sunt împotriva lui CFR. De şapte meciuri e tot aşa. Cu VAR-ul ne-au făcut praf! Se dă roşu, nu e roşu. Se dă penalti, nu e penalti. Marcăm gol, nu e gol! Domnule dă-mi ce-i al meu, cu VAR. Nu merge mereu doar împotriva mea! Interesul e să nu meargă CFR în Europa! O să vedem ce fac alţii în Europa!  Ce a făcut băiatu’ ăsta azi nu e arbitraj! Nu mai am ce să mai zic!”, a declarat Dan Petrescu.

CS Universitatea Craiova este pe locul 4, cu 36 de puncte.

CFR CLUJ: Scuffet – C. Manea, Yuri, A. Burcă, Camora (Peteleu 90) – Braun (Bordeianu 74), Boateng (Muhar 60), Cvek, Fică (Petrila 74) – Janga, Bîrligea (E. Krasniqi 60). ANTRENOR: Dan Petrescu

CS UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Vlădoiu, Zajkov, Mitrea, Badelj – Mateiu, Screciu – Cîmpanu (Baiaram 61), Işfan (Roguljic 61; Căpăţână 77), A. Ivan – Koljic (Markovic 46). ANTRENOR: Eugen Neagoe

Cartonaşe galbene: Dan Petrescu 30, Bîrligea 89 / A. Ivan 29

Arbitri: Radu Petrescu – Mircea Grigoroiu, Ciprian Danşa – Bogdan Dumitrache

Arbitri VAR: Iulian Dima – Mircea Orbuleţ

Observator: Ioan Onicaş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.