Conform unor reguli noi impuse de conducerea CFR, toate sucursalele vor trebui sa faca lunar licitatii pentru inchirierea spatiilor neocupate.

Începând din această lună, toate cele 8 sucursale regionale de cale ferată București, Craiova, Timișoara, Brașov, Cluj, Iași, Galați și Constanța vor organiza lunar, în ziua de 28 a lunii, licitații publice cu strigare pentru închirierea spațiilor și a terenurilor rămase neînchiriate.

Spațiile comerciale scoase de CFR SA pe piața imobiliară au o suprafață totală de 42.162 mp, iar terenurile — 354.319 mp și se adresează tuturor categoriilor de agenți economici, atât celor care încă nu s-au alăturat acestui proiect, cât și celor care deja au aderat, dar intenționează să-și extindă activitățile comerciale, administrative sau de prestări servicii la nivel local, regional sau național.

De asemenea, dezvoltatorii și reprezentanții marilor brand-uri care doresc să intre și pe piața de retailer locală și au achiziționat documentația necesară, sunt așteptați să participe la cele 8 licitații deschise, joi 28 august 2014, începând cu ora 09.00, la sediile regionale de cale ferată: București, Craiova, Timișoara, Brașov, Cluj, Iași, Galați și Constanța, pentru închirierea a peste 1000 de locații (spații și terenuri), în suprafață totală de 396.481 mp, din proprietatea privată a companiei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.