Chiar şi cu nota doi in examenul de titularizare, la Marişel poţi ajunge profesor daca ştii pe cine trebuie
Comuna Marişel este din nou scena unui nou caz incredibil de nepotism şi de legaturi de tip mafiot. Dupa ce Gazeta de Cluj a relatat in repetate randuri despre modul in care se impart funcţiile in localitate, despre mafia lemnului, de aceasta data tentaculele “caracatiţei” ating şi mediul şcolar, acolo unde o invaţatoare care a picat cu nota 1,8 la examenul de titularizare urmeaza sa educe copii comunei.
Profesor cu nota 1,8
Nimeni nu mai inţelege ce se intampla in comuna Marişel din judeţul Cluj. Dupa ce padurile iau foc in condiţii misterioase, defrişarile fiind la ordinea zilei, din cate se pare, mai nou, şi posturile in invaţamant sunt atribuite dupa bunul plac al mai marilor comunei. Conform unor surse, in Catunul Marişel, la scoala generala clasele 1-4, de 15 septembrie preda o profesoara care nu numai ca nu a luat nota de trecere la examenul de titularizare susţinut la sfarşitul verii, dar avea asigurat postul de mult timp deja, in dauna fostei profesoare care are nota de trecere.
Conform datelor de pe site-ul edu.ro, numita Purcel Eugenia, in varsta de aproximativ 50 de ani, a obţinut nota 1,8 la examenul de titularizare din luna august a acestui an, nota cu care nimeni nu ar indrazni, macar de ruşine, sa se laude. Cu toate acestea, Purcel Eugenia a obţinut postul de educatoare la şcoala generala pentru clasele 1-4 din comuna Marişel, in dauna fostei profesoare Purcel Dana. In afara de coincidenţa de nume, ele nefiind rude, intre cele doua femei nu exista nicio asemanare sau numitor comun, cea din urma, Purcel Dana, abţinand nota de trecere peste şapte la acelaşi examen de titularizare. Chiar şi aşa, cu toate ca a obţinut nota net superioara faţa de concurenta sa, Purcel Dana nu mai poate preda la şcoala generala din comuna pentru ca postul este deja „rezervat”. Potrivit surselor Gazeta de Cluj, Purcel Dana ar fi fost sunata chiar imediat dupa ieşirea din examen de catre Purcel Eugenia, cea care a luat nota de repetenta, adica 1,8, şi i-ar fi spus ca nu are sens sa se „streseze”, ca oricum postul este deja „aranjat”.
Locuitorii comunei Marişel sunt nemulţumiţi şi sunt ingrijoraţi de faptul ca şcolarii, copii lor, vor invaţa carte de la o femeie care nu a reuşit sa ia nota doi la examenul de titularizare. Ba mai mult, din cate se pare, Purcel Eugenia a avut tangenţe cu mediul educaţional doar pe la gradiniţa, atunci cand a absolvit-o şi, ulterior, cand a fost educatoare. Nu se ştie cu siguranţa inca modul in care Eugeniei Purcel i-a fost „rezolvat” postul de invaţatoare, existand banuieli ca aceasta ar fi avand „pile” la Inspectoratul Şcolar sau pe plan local. Din cate se pare, insa, este mult mai plauzibila a doua varianta.
Mita, un obicei la Marişel
Potrivit surselor Gazeta de Cluj, funcţiile cheie şi posturile principale din comuna Marişel se „rezolva” prin metodele arhicunoscute a „pilelor” şi „mitei”. Referitor la speţa in cauza, din cate se pare, pe Purcel Eugenia ar fi ajutat-o pe plan local soţul, Purcel Ioan, ca sa ajunga invaţatoare, Din cate se pare, acesta ar fi dat nu mai puţin de 30.000 de lei, 300 de milioane vechi, catre primaria comunei, atat pentru soţia sa cat şi pentru fiul lor. Daca pe soţie a reuşit sa o faca profesoara, deşi a luat nota 1,8, pe fiul sau, Purcel Ioan ar fi reuşit, prin banii daţi, sa-l introduca pe fiul sau, Purcel Calin, in ocolul silvic al comunei.
Presupusul caz de dare de mita in comuna Marişel nu este unul singular. Gazeta de Cluj a relatat in urma cu cateva numere despre un incredibil caz de nepotism dus la extrem, pana la limita criminalitaţii. Un incendiu de padure a izbucnit in urma cu cateva saptamani in comuna Marişel, cunoscuta pentru resursele de lemn de care dispune. Conform informaţiilor puse la dispoziţia publicului de catre reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţa Cluj (ISU Cluj), lupta pompierilor cu focul a fost ingreunata de faptul ca zona cuprinsa de flacari se afla in apropierea unei vai, iar vantul extindea flacarile cu rapiditate. Chiar daca nu s-a emis un comunicat oficial cu privire la motivele pentru care au dus la producerea incendiului, sursele Gazeta de Cluj ne-au precizat ca responsabil pentru producerea focului ar putea fi chiar primarul comunei, care ar fi interesat de ascunderea unor grave nereguli.
Cand nu se poate cu vorba, se apeleaza la forţa
Conform spuselor localnicilor din Marişel, incendiul produs saptamana trecuta ar fi inceput intenţionat, motivele fiind o cearta intre padurari. Mai precis, Roşu Ardelean, fostul padurar şi omul de incredere al primarului Mariş Traian, a trebuit sa predea ştacheta catre Matiş Violin, insa acesta din urma nu a vrut sa cada drept ţap ispaşitor pentru afacerile facute de alţii. Din cate se pare, Matiş Violin i-ar fi cerut fostului padurar Roşu Ardelean o situaţie cu privire la starea padurii pe care urma sa o conduca, la numarul de cioturi, la numarul de copaci taiaţi şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte nu a vrut sa semneze fara sa ştie in ce ar fi urmat sa se bage. Locuitorii comunei Marişel susţin ca schimbarile facute in randul padurarilor sunt dirijate de primarul Mariş Traian şi de catre şeful Direcţiei Silvice Cluj, varul acestuia şi pe care il cheama tot Mariş Traian. Mai mult, aceştia susţin ca mutarea cantoanelor intre padurari are ca scop continuarea taierilor masive de lemn, fostul padurar Rusu Ardelean fiind “omul de casa” a primarului Mariş Traian. Potrivit surselor Gazeta de Cluj, datorita faptului ca nou padurar nu a vrut sa preia cantonul fara o situaţie din care sa reiasa starea padurilor precum şi numarul copacilor taiaţi, a doua zi dupa discuţia contradictorie dintre acesta şi Roşu Ardelean s-a produs incendiul de padure. Coincidenţa sau nu, incendiul a mistuit cioatele copacilor taiaţi, astfel incat nimeni nu mai ştie caţi arbori au fost exploataţi ilegal. In plus, focul a mistuit nu doar resturi dar şi sute de copaci sanatoşi atat din padurea ocolului silvic Someşul Rece dar şi din padurea aflata in composesoratul comunei Marişel.
Mişcarile din funcţiile de padurari din comuna Marişel par sa aduca un profit frumuşel primarului comunei şi şefului Direcţiei Silvice Cluj, ambii pe nume Mariş Traian.
Inainte de “primi” cantonul care tocmai a luat foc, Matiş Violin a fost schimbat cu padurarul Vesa Alexandru. Potrivit oamenilor din sat, Vesa Alexandru şi-ar fi cumparat postul de padurar pentru suma de 50.000 de lei şi o gradina in Gilau. Contra acestei sume, padurarul işi poate desfaşura liniştit activitatea, şi anume taiatul lemnelor, industrie deosebit de profitabila. Din cate se pare, acesta nu este singurul care cotizeaza la primar. Datorita faptului ca schimbarile de cantoane s-au facut de pe o zi pe alta, la “apelul de seara”, mulţi au considerat ca aceasta este o ocazie deosebita de afaceri. Conform unor surse, şi Balc Traian, un alt padurar ar fi dat bani pentru postul pe care il ocupa, mai precis 30.000 de lei pentru a primi un nou canton de la primarul Mariş Traian.
Daca pana in urma cu cativa ani activitatile economice legate de masa lemnoasa se desfasurau in conformitate cu normele legale si cu respectarea limitelor in materie, o parte a locuitorilor au reclamat numeroase nereguli comise din cate se pare chiar de catre primar si apropiatii acestuia. Astfel, acestia se plang ca masa lemnoasa este exploatata in conditii de ilegalitate de catre oamenii edilului, care le-a limitat simplilor cetateni cantitatea de busteni prevazuta de lege. In plus, miliardele primite de la Consiliul Judetean drept cofinantare pentru proiectele de alimentare cu apa si canalizare, precum si pentru modernizarea drumurilor, au fost irositi fara a se simti vreo diferenta.
Sabin Ripan
Lasa maaa ca Mariselul o dat oameni de ,,nadejde”-alde Boooc,cred ca aia care o luat 1,8 o predat si la clasa lui Boooc.De padurari ce sa zicem ,infractori din nastere. Cea mai mare mizerie pe care au facut-o securisto-comunistii ilici si basila au fost sa dea asa zisa descentralizare,in fond imputernicirea unor escroci,tot din tabara lor, care odata unsi primari incep sa devalizeze tot ce le sta in cale; nu sint adeptul centralismului dar sa dai avutul public pe mina unor infractori este de tot rasul.