Potrivit unei sesizări depuse de fostul deputat clujean Adrian Dohotaru, pârâul Calvaria este poluat cu substanțe chimice. Activistul clujean și președintele asociației Societatea Organizată Sustenabil SOS a reclamat Primăriei municipiului Cluj-Napoca acest aspect, dar până acum administrația locală nu a emis niciun punct de vedere.
„Mica Unire Civică. Am trimis reclamația chiar în timp ce mă uitam la artificiile superbe de Unire. Să nu vârâm gunoiul sub preș în timp ce privim spectacolul orașului. Așa ca am ales simbolic acest moment de exprimare a unui crez într-o comunitate civică, unită de valori comune și progresiste, așa cum au avut și pașoptiștii în trecut. De remarcat că spuma apare în mod repetat, motiv pentru care am făcut reclamația de mai jos”, scrioe activistul clujean.
Președintele SOS a semnalat faptul că spuma care apare pe pârâul Calvaria nu pare să fie determinată de cauze naturale, ci mai degrabă de substanțe chimice. Dohotaru este de părere că substanțele folosite pentru curățenie în Baza Sportivă „La Terenuri” ar putea să fie cauza poluării apei din pârâu:
„În atenția reprezentaților Primariei, Gărzii de Mediu și Apelor Române,
Subsemnatul Adrian Dohotaru, președintele asociației Societatea Organizată Sustenabil SOS, domiciliat…, reclam poluarea apei din pârâul canalizat Calvaria. Poluarea provine, cel mai probabil, de la Baza Sportivă La Terenuri și nu pare să aibă cauze naturale ca în alte situații în care se formează spumă pe rauri sau lacuri. Pare să fie determinată de folosirea unor substanțe chimice pentru curățenii outdoor în zona La Terenuri.
În consecință, cer determinarea cauzelor apariției spumei, dar și modalități concrete de a o elimina pentru a preveni poluarea pârâului Calvaria și a Someșului. Cum politica Primăriei, în urma sugestiilor specialiștilor și reprezentanților societății civile, este de a pune în valoare cursurile de apă din zona metropolitană, astfel de poluări îndepărtează oamenii de apă, în loc să îi apropie. Nu ajută la apropierea de apă nici folosirea malurilor ca parcare improvizată în loc de alei pietonale între Cinema Dacia și Baza Sportivă”, scrie în reclamația președintelui SOS.
(Sursă foro: Adrian Dohotaru, Facebook)