Chimprod s-a uns şi cu petrol

Subiectul Chimprod continuă să stârnească discuţii la cafeneaua de lângă Tribunal. Acolo i-am auzit pe doi avocaţi greuceni vorbind afacerile petroliere desfăşurate în ograda Chimprod, operaţiuni de care aproape că uitasem, deşi ştiam şi noi că astfel se făceau bani pentru PSD şi pentru diverşi şmecheri cu posturi de conducere în instituţiile statului. La fel, am auzit şi un nume nou, Tavi Cozmâncă, bătrânelul acela simpatic din PSD, care l-ar ţine şi el pe Ioan Dascăl în brăţucă. Vai, vai, cum trag oamenii ăştia unii la alţii, precum fata mare la bicicletă. Şi noi care îl bănuiam pe Dascăl de protecţia clanului de sălăjeni aciuaţi în Oradea  – mai nişte şefi din poliţie, mai un viceprimar, mai un şef de PNA, mai nişte ofiţeri din SIPA (contrainformaţiile justiţiei) şi SIPI (contrainformaţiile poliţiei)! Se vede treaba că ne-am înşelat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.