Dintr-un document din 1952, aflăm că la Roșia Montană, 618 muncitori lucrau în două schimburi de câte 12 ore pentru a extrage 8432 de tone de minereu. Un alt document, clasificat drept “confidențial” se ocupă de modul în care întreprinderile românești și-au îndeplinit planul de producție stabilit la nivelul anului 1949.
Sunt expuse în document: numele fabricii, locul în care se află și data din an până la care s-a îndeplinit planul pentru tot anul. În general, întreprinderile românești reușeau să își îndeplinească obiectivele cu câteva luni înainte de sfârșitul anului. Asta, potrivit ziarului Scânteia, citat de documentele CIA, care luau inițial de bune aceste date.
Fabrica din Cugir a raportat ca îndeplinit planul de producție în data de 20 octombrie 1949, iar Exploatarea Minieră de la Roșia Montană zece zile mai târziu, în 30 octombrie. În documentul CIA mai sunt amintite și alte întreprinderi din Alba: unitățile Almașul Mare 1 și 2, Zlatna I și Zlatna II, Moara din Aiud, Fabrica de Vagoane din Aiud, fabrica din Sântimbru și fabricile de procesare a lemnului din Sebeș. Toate acestea erau considerate obiective importante și unități de producție de succes ale noii economii sovieto-românești (într-un alt document sunt analizate și sovrom-urile, adevărate mecanisme de spoliere a economiei naționale de către URSS).
Câțiva ani mai târziu, respectiv în 1958, americanii știau deja că nu se pot baza pe informațiile oficiale. Într-un memorandum secret dedicat industriei neferoaselor, se precizează că informațiile economice din spațiul sovietic (unde era amplasată și România) ”lasă mult de dorit”. În același document se precizează că CIA a obținut informații de la ”Institutul Românesc al Minelor” și de la ”Antrepriza Gheorghe Doja” din Zlatna despre ”o anumită fabrică” de care era interesată. Numele surselor a fost mascat, chiar și după descretizarea documentului.
România încerca să protejeze informațiile legate de zăcămintele din subteran și impusese măsuri stricte în lucrurl cu documentele, dar restricționase și apropierea fizică de exploatări și fabrici. Un document al spionajului american din 1963, strict secret, arată că secretele subteranului românesc ajunseseră să fie păzite cu ajutorul armatei și al trupelor de securitate. Un batalion deplasat de la Cluj Napoca, avea datoria să apere, pe lângă închisoarea de la Aiud și un pod la Alba Iulia, exploatările miniere de la Almașu de Sus (Zlatna) și de la Valea Dosului (aur, mercur și uraniu).
Și avînd aceste informații strategice la îndemână, hop și „investitorii” israelieni, ca pe moșia lor!