Cine se mai revolta pentru 26 de morti de la Revolutie
In urma cu 22 de ani, pe strazile Clujul oamenii au inceput sa protesteze pentru ceea ce acum pare, pentru multi, un eveniment desuet: Revolutia din 1989. Cei care au ramas sa povesteasca ce au trait in zilele din mijlocul lui Decembrie ‘89 spun cu tristete ca nu mai vad motivele pentru care atunci au scandat Libertate. Abia anul trecut, Guvernul a desecretizat dosarele Revolutiei si, oficial, in Cluj Napoca au murit 26 de persoane pentru ca regimul comunist sa ia sfarsit.
Acum 22 de anii, Revolutia i-a impartit pe romani in trei categorii: fricosi, eroi si criminali. despre fricosii de atunci nu vorbeste, despre criminali, sincopat, vorbeste Justitia, iar despre eroi se vorbeste, o data pe an, la mijlocul lui decembrie, cand Revolutia imbatraneste si ceea ce s-a intamplat atunci devine din ce in ce mai neclar. Unul dintre cei care au iesit in strada, Vasile Doican, spune ca s-a saturat de cata demagogie a inghitit in acesti ani. A evitat sa se inscrie in asociatiile de revolutionari pentru ca nu i-ar fi placut sa se alature unor “oportunisti” si ii sfatuieste pe toti cunoscutii, care au varsta pe care o avea el in 1989, sa emigreze. “In ‘89 aveam 27 de ani si am iesit in strada ca toti de la combinat (CUG – n.r.) au iesit si m-am dus dupa ei. Restul se stie, cum s-a tras si ce a urmat, dar ce nu vor multi sa vada este ca nimic nu s-a schimbat. Am schimbat comunismul cu capitalismul, dar democratie tot n-am vazut. S-au facut asociatiile astea, ca-ti da pamant si o pensie ca ai iesit in strada. Pai pe astea le impart golanii intre ei! De-as avea acum 20 de ani si sa n-am copil si familie, as pleca din tara, ca acum se poate”, spune Doican, care in prezent lucreaza la o fabrica de termopane.
Un alt revolutionar pe care nu l-au preocupat “atestatele” de luptator este Dorel Lupsa. Daca a rezistat sa treaca prin revoltele stradale care au avut loc acum 22 de ani, criza economica l-a infrant pe clujean. A avut un atelier de reparatii de frigidere pe strada Horea, dar a trebuit sa il inchida din cauza crizei. Isi aduce aminte ca, in urma cu 22 de ani, se chinuia sa isi aminteasca versurile de la „Desteapta-te romane” impreuna cu alti revolutionari.
Ranit in mijlocul Clujului
“In seara de 20 decembrie 1989, am vazut la TVR cuvantarea lui Ceausescu, in care se vedea clar ca era panicat. Mi s-a parut ca-i o chestie serioasa cand a felicitat armata pentru riposta ferma de la Timisoara. Am auzit si la Europa Libera inregistrarea aceea cu «Trage, ba!», cu vuietul multimii si tacanitul armelor”, declara revolutionarul. El isi aminteste despre cum s-a format nucleul revolutionarilor din centrul Clujului. “In fata statuii lui Matei Corvin eram vreo 20-25 de insi, care pe la 15,30 ne-am hotarat sa scandam «Libertate!» Nu-i cunosteam pe cei care erau acolo, dar ma gandeam ca-i foarte bine ca s-a trezit cineva si ca oamenii s-au hotarat sa-si manifeste nemultumirea. Evenimentele au decurs foarte repede. Dupa ce am scandat “Libertate!, Libertate!, Libertate!”, cu mainile ridicate, am incercat sa cantam “Desteapta-te, romane!”, dar ne-am amintit doar prima strofa din imn…”, spune Lupsa. In scurt timp, numarul protestatarilor din jurul statuii lui Matei Corvin s-a injumatatit. “Multi au spalat putina. Nu toti, dar jumatate sigur! Cam in acelasi timp a venit si dispozitivul militar condus de Carl Dando. Soldatii n-au apucat sa se pozitioneze in cerc, ci stateau intr-un grup compact. Noi ne-am dispus in linie pe trecerea de pietoni, apoi unul de-ai nostri a inceput sa-si arunce hainele. Si-a aruncat caciula, paltonul… Am inceput cu totii sa ne ridicam hainele in sus si sa ne expunem piepturile goale in mod ostentativ! Ni se parea ca prezenta acestora era provocatoare! Fara somatie sau foc de avertisment, fara nici un fel de altercatie, baietii au tras. Eu nu m-am aruncat la pamant, ci am traversat intersectia pe picioarele mele. Restul care s-au aruncat pe jos au fost impuscati in cap, in piept!”. Dorel Lupsa isi aminteste ceea ce, de fapt, a fost o scena de razboi urban.
“Ne-am retras in spatele a doua tomberoane de gunoi pe care le-am rasturnat si am inceput sa batem in ele si sa scandam “Jos Ceausescu!”. Atunci am ramas fara replica. M-am gandit ca asta-i momentul in care a explodat mamaliga! In parcarea de langa biserica deja erau mai multi oameni, aproape cateva sute de persoane. Dupa ce ne-am inlantuit intr-o hora a unirii, am pornit iarasi spre dispozitivul de militari. Dar n-am mai apucat sa ma pitesc nicaieri, pentru ca rafalele m-au prins chiar intre doi stalpi. In piciorul drept m-au nimerit doua gloante. Ceva mai incolo, mai era un ranit, impuscat tot in picior, dar mult mai rau decat mine. Asta avea piciorul aproape despicat si se vaita de mama focului. Eu am cazut la pamant si am stat cuminte acolo pana si-au terminat soldatii gloantele. Cand mi-am mai revenit, m-am retras dupa coltul magazinului “Femina” ca sa ies din raza de actiune a focului. Lumea m-a vazut ca sant ranit si au inceput sa strige sa ma duca la spital”, spune Lupsa.
Nu vor sa se impace peste cadavre
Din amintirile lui Lupsa, imaginea spitalului unde erau adusi cei raniti pare desprinsa din filmele de razboi. “Cand am ajuns acolo, era jale in ambulatoriu. Tot personalul medical era panicat de ceea ce se intampla. Erau impuscati in piept, in cap, in stomac, era macel acolo! La mine au venit doi studenti stagiari, dar le-am spus sa se ocupe de ranitii mai grav, ca eu mai puteam rabda. Salvarile veneau in continuu. Era sange peste tot… asa ceva nu-i de povestit! In fine… au venit unii si mi-au spus ca trebuie sa fiu cusut pe viu la degete. M-au tratat ca pe-un caine, fara anestezic. Dupa aceea m-au trimis in salonul unde erau impuscatii de la Continental, acolo era si Nemes, Rus Marius, Dobos Mihai, cantorul de la biserica de pe strada Ariesului, eram cu totii in salonul 16”. In opinia lui Dorel Lupsa, clujenii vinovati de mortii revolutiei nu isi vor putea spala vina de a fi omorat oameni. “Din primul dosar, de la cel care a pornit totul, Carl Dando, care numai ofiter nu era el… Apoi, abia dupa 16 ani de la Revolutie a picat si generalul Caba, care a fost mare sef al Fortelor de Interventie NATO. Degeratu era ofiter I in sectia de Operatii Armate. A pus si el umarul la hartile pe care s-au amplasat dispozitivele militare, si dupa ‘90 a fost consilier pe probleme de securitate nationala. Cine vrea sa vada, poate observa ca au fost impinsi in fata tot sefi ai Statului Major, cum este Eugen Badalan. Oamenii care au fost implicati in reprimare, oamenii maculati, au ajuns in functii importante! Clujul a fost o pepiniera foarte buna de sefi de stat major. Degeratu chiar a dat un ordin care spunea ca inculpatii in cazul Revolutiei sa nu se prezinte la audieri. Astia doresc sa facem pace sociala, sa… dam mana peste morminte, ca asta inseamna ceea ce vor ei!”
26 de morti pentru cinci asociatii revolutionare
In timpul Revolutiei au murit 1.104 persoane dintre care 221 de militari si, de asemenea, dintre cei peste 3.300 de raniti, 533 au fost subordonati ai Ministerului Apararii Nationale. Abia in martie anul trecut, Guvernul Boc a desecretizat dosarele revolutiei, care timp de 21 de ani au fost considerate “secrete de stat”. Culmea este ca desecretizarea acestor dosare vine dupa ce au trecut 15 ani, care este termenul maxim in care cineva poate fi tras la raspundere pentru o fapta penala. La Cluj Napoca, Ministerul Apararii Nationale a platit in procesul Revolutiei 36 de milioane pentru 26 de morti si 80 de raniti. In Cluj sant 480 de revolutionari, grupati in 5 asociatii: Asociatia pentru Adevarul Revolutiei Cluj, Asociatia Luptatorilor din Revolutia Romana Cluj-Napoca, Asociatia de Caritate Revolutia Romana Cluj, Asociatia 22 Decembrie Cluj-Napoca si Asociatia Luptatorilor din 22 Decembrie 89 Turda.
“Chiar la coltul parcului, a mai aparut un camion militar, cu un maior gras, care era foarte panicat pentru ca trebuiau sa coboare soldatii din camion. Maiorul asta parea foarte nerabdator sa-si puna soldatii in dispozitiv. M-am dus la el si i-am spus “Mai, porcule! Te-ai ingrasat din sangele poporului si-acum vii sa ne impusti!”. Soldatii erau foarte panicati, toti foarte tineri, de le tremurau mainile pe arme. Multi aveau armele neasigurate si erau puse pe foc automat. Vai de sufletul lor!”, Dorel Lupsa, luptator in Revolutia din decembrie 1989.
Razvan Robu
