CSM a scos la concurs mai multe posturi de conducere din cadrul instanțelor clujene. Procurorul Raul Focșanu s-a înscris pentru funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Cluj-Napoca, magistratul Ioan Gaga vizează postul de vicepreședinte al Tribunalului Cluj, iar Mihai Uivanciu va candida pentru ocuparea funcției de vicepreședinte al Judecătoriei Gherla.

Judecătorii vor trebui să susţină un test psihologic eliminatoriu, să prezinte un plan de conducere a unităţii şi un examen de management. Susținerea proiectului privind exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor de conducere va avea loc în perioada 22-29 iulie iar testarea scrisă privind managemnetul este programată în 2 august.

Parchetele conduse de procurori delegați

Însă, CSM a decis ca posturile din cadrul parchetelor să nu fie ocupate prin concurs, așa cum se procedează în cazul instanțelor, ci prin metoda delegării în funcție. 

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj va fi condus de Ana Maria Edu pentru o perioadă de șase luni, care a ocupat și pănă acum această funcție. Funcția de procuror general adjunct la Parchetul Curții de Apel Cluj va fi ocupată, prin aceeași metodă, de Fabian Gyula. De asemenea, Sabin Moldovan va fi reinvestit în funcţia de procuror şef Secţie urmărire penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj va fi condus prin delegare de procurorul militar Viorel Siserman, iar Florin Toloagă va deveni prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.