Părinții președintelui României, Klaus Iohannis, locuiesc de ani buni în Germania. Șeful statului nu vorbește deloc des despre ei, însă la un moment dat a discutat despre această „ruptură”, precizând mai multe detalii.

Susanne și Gustav Heinz Johannis, părinții primului om în stat, trăiesc de circa 20 de ani într-un orășel liniștit din Germania. Klaus Iohannis a povestit în cartea sa „Pas cu pas” că provine dintr-o familie modestă de sași transilvăneni, părinții săi având meserii cât se poate de simple.

Mai exact, mama lui Klaus Iohannis a lucrat ca asistentă medicală, în timp ce tatăl a fost tehnician la o firmă din Sibiu. În prezent, părinții politicianului sunt pensionari și locuiesc în Würzburg, Germania, președintele vizitându-i ori de câte ori poate.

Klaus Iohannis, mândru de familia sa. Cu ce se ocupă părinții politicianului

Președintele a preferat să-ți țină familia departe de ochii curioșilor, dar a făcut o serie de dezvăluiri despre rudele sale în cartea publicată acum câțiva ani, precizând că are și o soră pe nume Krista, care locuiește tot în Germania.

„Aveau meserii simple: mama, soră medicală, tata, tehnician la o firmă din Sibiu. Sora mea a plecat imediat după Revoluție. Părinții mei au plecat prin 92-93; pe atunci deja nu mai locuiam împreună, eu eram căsătorit din 1988, iar ei erau deja pensionari.

Dacă ar fi decis să plece mai devreme, probabil că aș fi resimțit mult mai puternic despărțirea de ei, dar în acel moment am acceptat firesc decizia lor și mi‑am continuat propriile planuri”, a mărturisit Klaus Iohannis în cartea „Pas cu pas”.

Șeful statului este mândru de familia sa, care este atestată în Cisnădie încă din secolul al XVI-lea. Primul om în stat a mai povestit că numele său corect este scris cu „J”, nu cu „I”, însă în momentul nașterii sale funcționarul de la primărie a refuzat să îl scrie cum trebuie.

Fostul profesor de fizică și primar al orașului Sibiu se numește în realitate Klaus Werner Johannis, șeful statului precizând în urmă cu ceva timp că nu i s-a părut necesar să corecteze greșeala funcționarului. De altfel, numele părinților lui Klaus Iohannis începe cu „J”.

„Nu mi s-a părut necesară, e o procedură birocratică ceva mai complicată și chiar dacă cunosc pe cineva la primărie am preferat să las lucrurile așa. „Sunt cetățean român get-beget și numai cetățean român.

Nu am avut și nici nu mi-am dorit o altă cetățenie. Bănuiesc că lumea a crezut că am cetățenie germană, ceea ce nu este cazul. Nu am dorit-o, nu mi-o doresc, sunt foarte mulțumit cu cetățenia mea română”, a spus politicianul, notează capital.ro.

1 COMENTARIU

  1. Este binevenit acest mic interviu si apreciez claritatea declarativa. Nu este potrivita reclama si cookie-ul din pag.ziarului de sub interviu” Caramida aparent decorativa” apartinand firmei Klinker.ro. Sa auzim de bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.