17 decembrie 2010, Sidi Bouzid, Tunisia. Mohamed Bouazizi, un tanar tunisian in varsta de 26 de ani, somer cu studii superioare, isi da foc ca ultima forma de protest, extrema si, in cele din urma, fatala, impotriva regimului corupt condus in stil mafiot timp de 24 de ani de presedintele Zine el Abidine Ben Ali. A fost scanteia, mai potrivit spus flacara care a declansat o revolutie asemanata de foarte multi cu cea din decembrie 1989 din Romania. A fost exemplul urmat de patru algerieni si un egiptean care, la randul lor, au reprezentat flacarile care au declansat lantul de proteste care au cuprins Libanul, Yemenul, Algeria si Egiptul. Protestele au evoluat in revolte, revoltele s-au transformat in revolutii, iar masurile de oprimare venite din parte autoritatilor nu au intarziat sa apara. Din nefericire, masuri extreme, dintre cele mai dure, soldate cu morti si raniti.

 
Ca si in cazul regimului dictatorial al lui Ceausescu, armata, politia si serviciile secrete au incercat sa apere regimurile cvasi-totalitare conduse de Ben Ali in Tunisia sau Hosni Mubarak in Egipt, altfel spus sa nu muste mana stapanului care le-a hranit dar, la fel ca in timpul revolutiei din decembrie 1989, acestea par depasite de situatie, curentul popular al schimbarii parand de nestavilit.
 
23 decembrie 2010, Bucuresti, Romania. Adrian Sobaru, un electrician in varsta de 41 de ani, angajat al TVR, se arunca de la balconul salii Parlamentului ca ultima forma de protest, extrema, impotriva regimului clientelar condus de mai bine de sase ani de presedintele Traian Basescu si impotriva guvernului falimentar condus de premierul Emil Boc. Din fericire, gestul extrem al lui Adrian Sobaru nu a fost fatal. Ar fi putut reprezenta, insa, scanteia care sa declanseze un intreg lant de proteste, de revolte populare. Ar fi putut reprezenta scanteia care sa declanseze, de ce nu, o noua revolutie! Una pe deplin justificata pentru ca romanii – ma rog, marea majoritate a lor! – au ajuns la capatul rabdarii. Din pacate sau din fericire, in functie de care parte a baricadei se afla fiecare, revolutia nu a avut loc. Ba mai mult, gestul lui Adrian Sobaru a fost repede dat uitarii. Romanii par sa nu mai aiba rabdarea, nervii si resursele fizice, psihice si morale necesare apararii propriilor drepturi, a propriei demnitati si a respectului de sine.
 
Unde mai pui ca plonjonul in gol al lui Adrian Sobaru de la balconul salii Parlamentului a avut loc in ajunul Craciunului, asadar destul de greu, daca nu imposibil, sa scoti romanii in strada, in frig, ca alternativa la caldurica casei sau a apartamentului si ghiftuiala pantagruelica cu sarmale, carnati si racituri, tuici, vinuri si beri justificate aproape fariseic de sarbatorirea Nasterii lui Isus Hristos.
 
Ceva, insa, totusi se intampla! Stiu, ele, serviciile secrete ceva! Cred ca cineva vrea sa puna de o revolutie, iar noi nu am aflat inca! Altfel nu pot sa-mi explic intentia Jandarmeriei Romane de a cumpara, citez, “echipamente de reprimare a revoltelor”, adica, 10.000 de casti de protectie, 475 de pulverizatoare, 300 de pistoale mitraliera, 406 pusti, 33.500 de cartuse pentru lansatoare, 1.000 de grenade fumigene, 1.000 de petarde, 10.500 de grenade lacrimogene si 4,7 milioane de cartuse. Valoare totala a contractului este estimata la peste 42 de milioane de lei, adica peste 10 milioane de euro. Neindoielnic ca la mijloc este vorba (si) de un business in urma caruia niste smecheri vor “intepa” cateva milioane de lei sau de euro, dar cat de cinic trebuie sa fi ca sa cumperi “echipamente de reprimare a revoltelor” cand prioritatile sunt – sau ar trebui sa fie! – altele.
 
Frumusetea diabolica a afacerii este ca aceste “echipamentele de reprimare a revoltelor” vor fi platite tocmai din buzunarele noastre, din taxe si impozite, prin virament de la bugetul de stat, asemanator modelului chinez de a pune familia condamnatului la moarte sa suporte costul cartusului cu care este executat.
 
Cristian BARA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.