Înainte de a intra în sala de judecată, Cioacă a afirmat că doreşte ca instanţa să facă dreptate şi să ţină cont de toate elementele din dosar, inclusiv de cele care îi demonstrează nevinovăţia. Dosarul este judecat de Completul 17 Apel din cadrul Secţiei Penale a Curţii de Apel Piteşti.

Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş, pe 2 iulie, la 21 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenţie. Sentinţa instanţei de fond a fost atacată ulterior cu apel de către toate părţile implicate. Cererile au fost formulate de inculpat, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, dar şi de procurori.

Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.