Nu vreau să dau o definiţie a partidului politic, organism fără de care nu există viaţă democrată într-un stat, dar este evident că oricât am fi de dezamăgiţi de vremurile pe care le trăim, aceste grupări de oameni, având convingeri similare sunt preferabile regimurilor autoritare.
Tendinţa aceasta de glorificarea a trecutului este comună la mulţi din cei care au trecut de la o societate la alta. Comunismul este regretat nu numai de tinerii care nu l-au cunoscut, dar şi de acei care au trăit acele vremuri de umilinţă, când carnea, uleiul, untul, pâinea şi altele se dădeau pe cartele şi mergeau la alimentara la care erau arondaţi ca să îndrăznească să spere că vor primi porţia, dar şi de alţii care îndrăznesc să spună lucruri pur şi simplu absurde. Tendinţa aceasta paseistă capătă accente groteşti. Una din surorile mele este în relaţii bune cu nişte nemţi originari din Dobrogea care s-au strămutat în Germania de est după cel de-al Doilea Război Mondial şi au trăit marele eveniment al poporului german, Unificarea ţării la 1 octombrie 1990. Această familie este una de treabă şi am motive să le fiu recunoscător şi eu. Acum vreo doi-trei ani i-am întâlnit pe foştii redegişti în Baia Mare şi îmi spuneau nonşalant ce mult îi exploatează germanii din vest pe cei din est, ceea ce este o culme a absurdului. La Unificare, vestul a preschimbat marca est germană cu o marcă vest germană, au plătit enorm ruşii să-şi retragă trupele, (din personalul sovietic de atunci făcea parte şi Vladimir Putin) şi au investit miliarde de mărci ca să apropie cât de cât nivelul de trai al celor din Răsărit cu cel din Apus. Dar când unul din oameni au fixaţii, nu-i poate vindeca nimeni.
Partidul cel mai important din România este PSD-ul, afirmaţie care se verifică prin numărul de senatori şi deputaţi din Parlamentul României. Sudul şi estul ţării au stat sub sigla sa încă de demult, dar acum PSD-ul are majoritatea şi a judeţelor din Transilvania.
A mai rămas Administraţia Prezidenţială de altă culoare politică, deoarece tinerii şi alegătorii din diaspora au întors balanţa în favoarea lui Iohannis, dar consider că există loc pentru două tendinţe şi în cazul puterii executive din România. Într-o metaforă, Parlamentul şi Guvernul sunt roşii, iar preşedintele are altă culoare politică.
Când un partid este în opoziţie, divergenţele în interiorul lui se mai estompează, dar nicio formaţie politică nu vrea să rămână pe locul doi în ţară. Când acelaşi partid este în faţă, coeziunea din interiorul lui este mai redusă şi sunt mai evidente tendinţele centrifuge.
În momentul de faţă, Victor Ponta şi câţi mai sunt în jurul lui au o atitudine pur şi simplu de neînţeles. Îl provoacă în permanenţă pe Liviu Dragnea, se joacă cu demisia în alb, câteodată Ponta parcă nu îşi mai doreşte altceva decât să fie exclus din partid, ceea ce nu-l ajută nici în cariera politică şi nici nu îi îndulceşte situaţia în procesele penale pe care le are, dar corupţia este un aspect care nu-l prea interesează pe mulţi dintre alegătorii români. De fapt, atitudinea lui Ponta încă de demult mi se pare ciudată. Şi-a dat demisia din fruntea Guvernului pentru incendiul de la Clubul Colectiv, fără să se consulte cu nimeni şi acum regretă că nu mai este în fruntea PSD, deşi la alegerile parlamentare a fost susţinut nu de partidul lui, ci de un altul care nu a trecut pragul electoral de 5%.
Am sesizat şi eu inconsecvenţele în exprimare ale liderului PSD semnalate şi de domnul Andrei Pleşu, dar nu mi se pare că Liviu Dragnea nu este un om inteligent şi nu cred nici că PSD, în momentul de faţă, şi-ar putea găsi un lider mai bun.
Mai îngrijorătoare sunt divergenţele dintre Sorin Grindeanu, premierul României şi Liviu Dragnea. Oricât doreşte domnul Liviu Dragnea să-l îndrume şi să-l tuteleze pe Grindeanu, acesta nu este o simplă marionetă în mâinile şefului de partid. Aşa că, între cei doi, probleme o să fie şi în viitor. Aş mai dori să subliniez că relaţiile dintre preşedintele ţării şi şeful guvernului nu au fost exemplare nici în trecut. Să ne amintim de ciocnirile dintre Iliescu la ultimul mandat şi Adrian Năstase. Barometrul politic nu a arătat vreme bună în permanenţă nici atunci.
Viaţa politică este o luptă continuă atât între adversari, cât şi în interiorul aceluiaşi partid.
Adrian Man
