Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susține că a finalizat proiectul de buget pentru 2021 și că există bani suficienți pentru mărirea pensiilor și alocațiilor.
Acesta susține că este „sustenabil și că, reprezintă o stopare masivă a furtului de bani publici, ceea ce se întâmplă de un an”. El a adăugat că premierul Florin Cîţu vrea să vândă aceste companii „pentru că am ajuns la o datorie publică de 47%”, iar PSD se va împotrivi.
Aceste companii au profit de un miliard de euro iar premierul le vinde pentru că nu are bani”, a susţinut Ciolacu.
„Şi vom demonstra că nu este nevoie în plină criză economică să vindem societăţile româneşti, activele lor se ridică la aproximativ – să ştie toţi românii despre ce vorbim, de jaful care va urma – vorbim de aproximativ 10 miliarde de euro. Aici sunt Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Aeroportul Bucureşti, CEC. Vor să vândă acţiunile. Franţa, Germania, foarte multe state, mi se pare şi Polonia, Ungaria nu mai spun, au blocat vânzarea de acţiuni prin lege. Mai mult, Germania a dat posibilitatea guvernului de a cumpăra dacă este un brand naţional şi intră în faliment de a-l cumpăra statul”
În altă ordine de idei, el a menţionat că PSD continuă să se reformeze în interior.
„O să pornească şi Consiliul Naţional, o să fie o deschidere a partidului în toate judeţele către oameni noi. A fost prima etapă la listele parlamentare. Pregătim un guvern din umbră, aşa este într-o democraţie consolidată. O să aducem mult mai multe doamne în acest cabinet din umbră. Imediat după 1 mai îl vom prezenta”, a afirmat Ciolacu, pentru TVR1, potrivit Agerpres.
Crește salariul minim, câți bani vor primi românii