Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, care se ocupă de recuperarea prejudiciilor din infracţiuni, va funcţiona la capacitate maximă cel târziu până la sfârşitul anului viitor, a spus premierul Dacian Cioloş. Acesta spune că statul are de recuperat peste o jumătate de miliard de euro și că banii încasaţi se vor duce la bugetul de stat, iar de acolo în sectoare prioritare precum educaţia şi sănătatea.
”Actul de justiție nu a fost dus la bun sfârșit atât timp cât aceste bunuri nu erau recuperate. Avem mult de lucru în acest domeniu, rapoartele Ministerului Public arată sume și valori importante indisponibilizate, e vorba de peste jumătate de miliard de euro, bani sau bunuri, care trebuiesc readuse la bugetul de stat”, a spus Dacian Cioloș.
”Am decis ca fondurile, resursele pe care le recuperăm prin această agenție, ANABI, să meargă înspre educație, înspre sănătate, proiecte sociale, deci să dăm și o țintă clară acestor fonduri”, a precizat premierul, potrivit digi24.ro.