Proiectul de electrificare a căii ferate Cluj-Oradea va duce la suspendarea circulației treburilor pe ruta Cluj Napoca- Oradea.

Lucrările de electrificare vor fi realizate cu circulația închisă complet pe anumite porțiuni, arată Asociația Pro Infrastructura, întrucât linia are parțial un singur fir. Acest lucru ar putea ajuta ca loturile respective să progreseze mai rapid, mai arată ONG-ul.

„280 kilometri din PNRR sunt atribuiți și deocamdată sunt în faza de proiectare: Arad-Timișoara, Lugoj-Caransebeș, Cluj-Napoca-Episcopia Bihor. Poate jaloanele din PNRR și faptul că au parțial un singur fir, deci circulația va fi închisă complet, vor ajuta loturile să progreseze mai rapid. Dar slabe speranțe…”, au transmis cei de la Asociația Pro Infrastructura. 

560 km de cale ferată, reconstruită în peste 20 de ani

Asociația Pro Infrastructura a realizat o trecere în revistă a progreselor înregistrate în ultimii ani pe căile ferate din România, susținând că realitatea arată un peisaj dezolant: din peste 8.000 km de cale ferată, în 22 de ani s-a finalizat reconstrucția pe circa560 kilometri de linie. Principala problemă: blocajele birocratice.

„Reconstrucția căilor ferate, o pălărie prea mare pentru guvernul României și CFR. În urmă cu mai bine de 20 de ani, CFR a pornit o politică de demolare și reconstruire a magistralelor în principal pe fonduri europene și de pre-aderare. «Performanțele» sunt dezolante: dintr-o rețea de peste 8000 km pe care mai circulă călători, în 22 de ani s-a finalizat reconstrucția doar pe vreo 560 kilometri de linie dublă care au înghițit cam toți banii europeni ieftini, cofinanțați de stat cu 20%.

Blocajele birocratice spectaculoase generează întârzieri masive. De exemplu scoaterea din circuitul forestier la Bătuța a durat 6 ani și descărcarea arheologică la Mintia va ajunge probabil la 7-8 ani. Lălăiala birocratică a statului dă constructorilor motive să-și justifice întârzierile. La fel face și calitatea slabă a proiectării plătită de CFR în prealabil. Pe scurt, management defectuos și un stat slab care nu poate ține în frâu antreprenorii”, arată asociația.

Niciun contract reziliat până acum

Un aspect pozitiv remarcat de Asociația Pro Infrastructura este faptul că, până în prezent, niciun contract major pentru lucrări la calea ferată nu a fost reziliat. Rezilierea contractelor este una dintre principalele cauze pentru stagnarea lucrărilor la mai multe porțiuni de autostradă din țară, inclusiv pe Autostrada Transilvania. 

„Spre deosebire de autostrăzi, remarcăm și un fapt pozitiv: nu avem niciun contract major reziliat la începutul sau jumătatea lucrărilor. Aceste proiecte sunt ca un marfar foarte lent care ajunge până la urmă la destinație: rezultatele lor vor fi văzute de copiii și nepoții noștri.

Cei aproximativ 560 km finalizați sunt pe coridorul principal Constanța-București-Predeal-Sighișoara-Simeria-Arad-Curtici. Pe Sighișoara-Simeria avem un record: 11 ani până la revenirea trenurilor pe două fire”, mai arată ONG-ul.

3 COMENTARII

  1. pai deee….gruparile mafiote arcada ,fcc construccion fac legea alaturi de gruparea secu baicons si trepadusii din cfr…deja fcc construccion face notificari grele cu privire la calculul hidraulic pe segmentul poieni alesd…. se pare ca firma secu baicons impreuna cu statul mafiot cfr au lasat intentionat aceasta gaura in sf… este vorba de zeci de milioane de euro si extensii de timp de citiva ani buni…. sa vedem cu ce vine arcada…in acest timp dna clooj incaseaza spagile…ce sa mai zicem de ,,,superfirma” de conslutanta egis…. o adunatura de trepadusi care actioneaza la comanda…multi au cv-urile falsificate….revenim… poate se trezeste si soldoveanul analfabet de la dna clooj…. ca deee trebuia sa fie si aici un raios de soldovean…

  2. Cred că trepădușii hoți și tălhari amintiți mai devrene de petrescu sînt lăsați să strice, să încetinească treburile, cu ordin de sus. Planul, se pare, este suprastatal. Nu numai la noi sînt lăsate în paragină căi ferate, vagoaneși locomotive. Văzusem un documentar, să fie deja către 10 ani, din Franța despre cefereul lor. În afara linilor principale restul se desființează sau sînt lăsate de izbeliște. În același timp, peste noapte, la prețuri mici, au apărut linii de autobuz precum a fost la noi.
    Ni se scot ochii cu rămasul în urmă tehnologic față de China. Doar că toate trenurile de viteză de acolo sînt făcute de firme europene, japoneze și una canadiană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.