Duminică dimineață a fost marcată de perturbări în circulația a trei trenuri de călători, după ce pantograful unui tren s-a rupt. Remedierea acestei defecțiuni a implicat scoaterea de sub tensiune a stației de cale ferată Dej.

”În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 04:25, la introducerea pe trenul R 4303 (CFR Călători) a locomotivei, s-a rupt pantograful. În intervalul 04:35 – 05:40, personalul de specialitate al SRCF Cluj a intervenit pentru remediere cu drezina pantograf, fiind necesară scoaterea totală de sub tensiune a staţiei CF Dej Călători. Menţionăm faptul că, în intervalul necesar remedierii, pe relaţia Dej Călători – Dej Triaj, trenurile au circulat dublate cu locomotivă Diesel, pusă la dispoziţie de CFR Călători”, a informat duminică Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

A fost afectată circulaţia a trei trenuri de călători: R 4303 (cu pantograful locomotivei rupt) a înregistrat o întârziere de 48 minute; R 4372 a înregistrat o întârziere de16 minute; R 4110 a înregistrat o întârziere de 27 minute.

”În prezent, în staţia CF Dej Călători, circulaţia trenurilor se realizează cu tracţiune electrică pe fir I Dej Triaj – Dej Călători şi pe liniile 1, 2 şi 3, urmând ca în cel mai scurt timp, într-un interval liber de circulaţie să fie remediat definitiv deranjamentul şi să fie redeschise şi liniile 4, 5, 6 si fir II Dej Călători – Dej Triaj”, anunţă compania.

Citește și: Președinta Ungariei Katalin Novak și premierul Viktor Orban, abonați la vizite private în România. Solidaritate insuflată etnicilor maghiari din Ardeal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.