Leonardo, unul dintre cei mai mari distribuitori de încălţăminte din România, a trecut printr-o insolvenţă păguboasă cu cei de la Casa de Insolvenţă Transilvania, societate controlată de Andrei Cionca. Pe deasupra că după 6 ani de insolvenţă societatea a intrat în faliment, s-a reuşit trecerea unei părţi a ”activelor” pe o altă societate. Mai mult, în societate s-au introdus diverse facturi care ar fi suspecte, conform unor surse. Aceasta cu toate că unii dintre angajaţi nu şi-au primit restanţele salariale. Iar cum toate s-au întâmplat şi de această dată cu complicitatea lui Cionca, se pare că va apărea un nou dosar penal în urma acestei proceduri. Ne întrebăm câte dosare penale vor reuşi să ”adune” CITR şi Cionca până când cineva va lua măsuri pentru ca insolvenţele din România să treacă în sfera legalităţii.
Publicitatea merge la o firmă mică de soft
Servicii de curăţenie, de întreţinere şi de publicitate. Aşa s-au gândit cei de la CITR că ar putea scăpa Leonardo de insolvenţă. Introducând aceste facturi în societate, care au fost plătite ilegal înainte de a la acorda salariile angajaţilor, conform unor surse. Culmea este că societăţile cu care s-au încheiat aceste contracte sunt unele obscure, cu cifre mici de afaceri şi care nu sunt specializate în domeniu. Vă dăm doar un exemplu elocvent: publicitatea s-a achiziţionat de la o societate de calculatoare, care se ocupă cu software-ul.
Leonardo s-a mutat pe Leonardo
LEONARDO SHOES MARKET este o firmă înfiinţată în noiembrie 2014, cu toate că falimentul societăţii de bază, Leonardo, a fost abia pronunţat în primăvara acestui an. Deci cei de la Leonardo au simţit o apropiere a falimentului şi din acest motiv se pare că au mutat ”afacerile” profitabile pe o altă societate. Leonardo Shoes Market este administrată de acelaşi Florin Panea, administratorul Leonardo şi acţionarul majoritar. Printre acţionari se află o societate din Italia, Calzaturificio Aldopar, precum şi de o firmă controlată de acelaşi Panea Florin şi de Panea Maria, Leonardo Trading.
O altă firmă pe care s-ar fi mutat activităţile este LEONARDO CALZATURE & PELLETTERIE. Societatea este deţinută de firma iniţială, cu 5% din acţiuni şi de o firmă chineză, Keen Wealth Hong Kong. Însă administratorul şi acestei societăţi este acelaşi Panea Florin, împreună cu Radu Ştefan Anton şi Relu Maricel Păun. Deci cum ar veni Leonardo s-a mutat pe alte firmă, controlate de acelaşi Florin Panea, omul care a administrat societatea ”mamă” Leonardo spre faliment. La aşa administrator, aşa schimbare, aşa societăţi.
Au mutat 25 de magazine pe noua firmă
Leonardo a mutat 20-25 de firme de pe societatea falimentară pe cea sănătoasă într-o mişcare care miroase nu tocmai plăcut având în vedere că ”societatea mamă” se apropie de faliment. Oricum, termenele în dosarul de insolvenţă ale societăţii de bază, judecat la Tribunalul Bihor, sunt mai mult decât generoase. Aproape cinci luni de zile au acordat magistraţii bihoreni între ultimele două termene, între iunie şi noiembrie. Vă daţi seama ce generoşi sunt până şi magistraţii cu o societate falimentară? Asta în timp ce angajaţii încă îşi aşteaptă salariile de la Leonardo. Oare o fi corect?
Datorii de 412 milioane din care 122 milioane către stat
Societatea Leonardo a dat o ”ţeapă” uriaşă atât creditorilor, cât şi statului român. Datoriile societăţii erau calculate la o valoare incredibilă: 412 milioane de lei, dintre care 122 milioane de lei către bugetul de stat. Firma s-a dovedit o răsfăţată: prin programul de redresare, 80% din datorii (332,1 milioane lei) i-au fost şterse cu totul, şi nu doar către bănci şi furnizori, ci şi către buget, scriu jurnaliştii de la ebihoreanul.ro. De pildă, din cele 122 milioane lei datorate statului, în planul de restructurare a fost inclusă doar suma de 41 milioane lei. Pe lângă redimensionarea datoriilor, Leonardo a obţinut şi eşalonarea pe trei ani a plăţii celor rămase, mai puţin a creditelor bancare, pentru a căror achitare a obţinut o păsuire de şapte ani.
Cionca, suspect într-un dosar penal la DIICOT
Andrei Cionca, patronul de la Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), are calitate de suspect într-un dosar în care este cercetat pentru constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani. Cei mai importanţi jucători din insolvenţă sunt vizaţi în dosarul penal 14/D/P/2014 şi pentru delapidare. Printre societăţile aflate în insolvenţă vizate sunt Leonardo, Romplumb, Victoria Holding, dar şi fabuloasa insolvenţă a societăţii Mox Construction, constructorul complexului Tower din Mănăştur. Cu toate că dosarul Tower a fost trimis de DNA Cluj în instanţă, iar Andrei Cionca este eternul cercetat de DNA central pentru delapidarea Romstrade, parchetele ar putea să îşi unească informaţiile legate de cel mai presupus corupt om din insolvenţă. Pentru că doar aşa poate ieşi adevărul la iveală.
Cionca şi locotenenţii formează de şapte ani un grup infracţional organizat
Gazeta de Cluj a aflat în exclusivitate că DIICOT Cluj cercetează un grup infracţional organizat înfiinţat în urmă cu şapte ani de Andrei Valentin Cionca, patronul CITR, precum şi de nevasta acestuia, Cionca Anghelof Andreea Lăcrimioara, de ”locotenenţii” săi Radu Lotrean, Vasile Godîncă, Ion Florin Brisc şi Popa Sorin Anton. În cadrul acestui grup ar fi aderat în 2009 Oana Luca şi Pop Vasile Sorin, conform unor surse din DIICOT Cluj. Oana Luca a fost dată afară în 2013 de la Casa de Insolvenţă Transilvania şi s-ar fi despărţit în relaţii nu tocmai apropiate de Andrei Cionca, în schimb şi ea are calitate de suspect în cadrul acestui dosar. Exact ca toţi ceilalţi enumeraţi mai sus. Da, Andrei Cionca are în sfârşit calitatea de suspect într-un dosar penal.
Dosarul de la DNA al lui Cionca
Andrei Cionca, patronul Casei de Insolvenţă Transilvania, este cercetat penal de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie(DNA) pentru lichidarea societăţii Romstrade. Cionca a dus o firmă cu afaceri de 1 miliard de euro în 2012 şi 2.500 de angajaţi la o societate falimentară cu 20-30 de angajaţi şi fără nicio afacere. Având în vedere creanţele de 1,7 milioane de lei, pe care Casa de Insolvenţă Transilvania le-a acceptat fără să cerceteze prea mult cererile creditorilor, societatea ar fi reuşit să iasă din procedura de insolvenţă dacă ar fi continuat contractele de 1 miliard de euro, adică 4,5 miliarde de lei. Romstrade ar fi rămas la un calcul simplu cu 2,8 miliarde de lei. Doar că Andrei Cionca nu a continuat nici un contract…
Andrei Cionca şi a sa Casă de Insolvenţă Transilvania se pare că reuşesc să facă câte un ”şmen” din aproape toate insolvenţele pe care le gestionează. Ne întrebăm cât o să mai ţină? Pentru că anchete penale sunt din toate părţile. Dar chiar să deţină imunitatea absolută?
Acţionarii Leonardo
PANEA FLORIN(acţionar principal şi administrator)
GAL GRATIAN
IVAN GRATIAN
MLADIN NICOLAE OCTAVIAN
CHINDLEA HOREA NICOLAE
ISAI SANDOR
POPOVICIU CASIAN NARCIS
PAUN RELU MARCEL
MURESAN AURELIAN DIMITRIE
UJUPAN DOINA