Florin Cîțu a declarat, după ce a demisionat de la șefia Senatului, că mai are un cuvânt de spus în politica românească.

 „Acestea sunt funcții pe care le primești. Eu nu sunt în politică pentru mine, ci pentru români. Câtă vreme încearcă să ia măsuri împotriva românilor. Astăzi rezultatele inflației și ale crizei nu vin din neant. Iar această guvernare se face cu PSD, dacă nu se luau unele măsuri era ceva mai bine. Eu sunt senator, nu e nevoie de funcții. Deciziile se ia în urma unui vot pe care îl ai în partid. Pe PSD. PSD este cel pe care l-am supărat. Ca președinte al Senatului sunt mândru de vizita pe care am făcut-o în SUA. Ies pe aceeași melodie: You can’t stop me now! La revedere!”, a declarat Cîțu.

Fostul președintele PNL a mai spus că Ciucă și secretarul general i-au cerut demisia deoarece i s-a retras sprijinul partidului.

„Nu am vrut să îi pun pe unii dintre colegii mei în situația penibilă de a vota împotriva conducerii partidului și am luat decizia de a mă retrage. Știți foarte bine ce mi s-a reproșat. Sunt aceleași declarații de ani de zile, acele măsuri care vin de la PSD, măsuri care fac rău românilor și cărora mereu m-am opus.”, a comentat Florin Cîțu, potrivit stiripesurse.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.