Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Nicolae Ciucă, fostul premier al României, a adus în lumină faptul că președintele României, Klaus Iohannis, ar avea șanse mari să obțină una dintre cele trei funcții negociate la nivelul Uniunii Europene.

„Din perspectiva mea și din discuțiile avute în PPE, sunt șanse serioase pentru Klaus Iohannis la una dintre cele trei funcții de la nivelul UE”, a precizat Ciucă în cadrul unei emisiuni la Prima News.

Întrebat dacă Iohannis ar putea deveni secretarul general al NATO, Nicolae Ciucă a fost reticent în ceea ce privește acest aspect, nedorind să dea curs speculațiilor.

„E greu să mă exprim în ce privește NATO. Noi (liderii de coaliție – n.red) n-am văzut nicio nominalizare la NATO”, a răspuns președintele PNL, adăugând și faptul că Iohannis ar merita și această funcție.

Liderul PNL a ținut să specifice că dintre opțiunile pe care le are România, Klaus Iohannis poate prelua o singură funcție, „iar aceasta va fi probabil la nivelul UE”, scrie G4Media.

Citește și: Scandalul Șoșoacă: înegalități în fața legii, sub lupa Sindicatului Europol.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.