Pavilionul actual a fost construit în secolul XIX, iar în prezent clădirea se află într-o stare avansată de degradare. Condiţiile în care sunt îngrijite cei 90 de pacienţi sunt din ce în ce mai precare, deoarece acestia trăiesc câte doi sau trei într-o cameră, lucru care duce la o dificultate în privinţa asigurării securităţii pacienţilor şi a circuitelor funcţionale specifice unui spital.
„Clădirea acestui spital a trecut printr-un proces de retrocedare şi va fi retrocedată în scurt timp. Până atunci noi vom face un studiu de fezabilitate ca să construim un corp nou de clădire în aşa fel încât spitalul, ca şi entitate, să nu se piardă”, a declarat Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
sursa: City News