CJ Cluj a dat în judecată constructorul a două drumuri din județul Cluj care s-au surpat. Este vorba despre drumurile care fac legătura între localitățile Dej și Vad și drumul din Mănăstireni.

„Atât în comuna Vad, limita administrativ-teritorială cu municipiul Dej, acolo am avut lucrări pentru închiderea rampei de gunoi și în urma acestor lucrări s-a surpat mai mult de jumătate din partea carosabilă, de trei-patru luni de zile. Ce se întâmplă acolo? De asemenea, avem o surpare de carosabil și în localitatea Mănăstirea”, a arătat Sălătioan.

„Ambele tronsoane de drum au fost pe comitetul de situații de urgență. Am făcut licitații pentru ambele tronsoane, s-au făcut expertize tehnice. Momentan, la Vad se lucrează pentru o rută ocolitoare, pentru că acolo proiectul tehnic prevede să se scoată toată zona drumului județean, adică ambele sensuri de circulație.

Atunci am găsit o rută alternativă, un drum comunal, care se amenajează acum, iar toată circulația va fi deviată pe acel drum, până la execuția lucrărilor. Este vorba despre partea dinspre Someș. Au fost 2 km de drum comunal care au avut nevoie de reparații”, a răspuns pentru https://zcj.ro Liviu Hâncu, director la Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat.

Președintele CJ, Alin Tișe, a adăugat că în cazul acestui drum, institituția a comandat o expertiză tehnică și a dat în judecată constructorul. Potrivit acestuia, o posibilă cauză pentru alunecările de teren ar putea fi închiderea rampei de gunoi de la Dej.

„Facem expertiză pentru a stabili cauzele acelor surpări; suntem în proces cu firma care a construit. Dacă expertiza va arăta că este vina constructorului, acesta va plăti. Sigur, firma spune că nu e de vină, noi spunem că e de vină cineva, dar expertiza și procesul vor lămuri această problemă.

Unii spun că aceste surpări au fost cauzate de retragerea gunoiului din zonă, odată cu închiderea rampei. Au fost zeci de ani în care gunoiul a fost împins sub drum, iar acum s-a întâmplat asta”, a spus Tișe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.