Consiliul Județean Cluj a semnat contractul de finanțare a proiectului ce vizează achiziționarea a 25 de microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj prin intermediul Programului Administrației Fondului pentru Mediu. În valoare de 25.000.000 de lei, proiectul prevede achiziționarea a 25 de microbuze electrice, cu o capacitate de 16+1 locuri, nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic.

„Este un pas extrem de important pentru modernizarea infrastructurii școlare, dat fiind faptul că prin grija Consiliului Județean 59 de comune vor beneficia de microbuze moderne, prietenoase cu mediul. În acest fel, facilităm accesul la educație și asigurăm șanse egale de dezvoltare pentru toți tinerii, inclusiv pentru cei din comunitățile cele mai îndepărtate. În plus, vom contribui, astfel, la reducerea absenteismului și a abandonului școlar.”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Acestea se adaugă celorlalte 34 de astfel de microbuze electrice pentru care forul administrativ județean a obținut deja finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, investiția având o valoare de 36.442.179,20 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.