Reprezentanții CJ Cluj au semnat contractul pentru proiectarea Spitalului Pediatric Monobloc cu asocierea PLANHO Consultores S.L.P., Professional Limited Company și 4B Consultanță Arhitectură S.R.L.

„E un nou pas înainte în procesul de construire a acestui spital ultramodern pe care ni-l dorim a fi un model de bună practică în domeniul  infrastructurii medicale mari, un act exemplar în procesul de modernizare a sistemului public autohton de sănătate. Vom face tot ceea ce ține de noi pentru ca edificarea spitalului să se realizeze într-un timp cât mai scurt, în beneficiul copiilor, al cadrelor medicale și, în final, al întregii comunități clujene”, a declarat alin Tișe, șeful administrației județene.

Valoarea finală a contractului de proiectare, în urma derulării etapei de negociere, este de 30.520.320 lei fără TVA. Durata de implementare este de 11 luni, la care se mai adaugă alte 49 de luni aferente etapei de asistență tehnică pe parcursul derulării execuției lucrărilor.

Asocierea PLANHO Consultores S.L.P., Professional Limited Company și 4B Consultanță Arhitectură S.R.L., a fost desemnată pentru această lucrare în urma unui concurs internațional de soluții inițiat de CJ Cluj. Din cele aproape 30 de oferte, juriul a apreciat soluția tehnică prezentată de liderul asocierii – Planho, o firmă spaniolă de arhitectură și consultanță cu o vastă experiență în domeniul construcțiilor de spitale în Europa și nu numai.

Cu o suprafață construită estimată la cca. 62.000 mp, viitoarea construcție va reprezenta un adevărat catalizator urban în partea de sud-est a municipiului Cluj-Napoca, la limita cartierelor Gheorgheni și Borhanci, zonă aflată în plin proces de urbanizare. Viitorul spital va fi un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai inalte standarde europene și va oferi un spectru larg si complex de servicii medicale destinate micuților pacienți.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.