Consiliul Județean Cluj anunță că a reluat, în vederea finalizării, lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean 107M. Acestea vizează sectorul în lungime de 42 de kilometri ce traversează localitățile Luna de Sus, Vlaha, Săvădisla, Lita, Liteni, Săcel, Băișoara, Iara, Surduc, Buru, până la limita cu județul Alba.

„Am reluat activitatea pe șantierul privind modernizarea unuia dintre cele mai lungi drumuri județene. Finalizarea acestui proiect este importantă și pentru localnici, dar și pentru turiștii care vizitează zona montană a Clujului întrucât DJ 107M asigură legătura între drumurile naționale DN 1 (E60) și DN 75, facilitând accesul atât spre municipiul Cluj-Napoca și spre județul Bihor (DN 1), cât și spre județul Alba (DN 75).”, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În această etapă se realizează șanțuri și șanțuri betonate, casete în vederea lărgirii căii de rulare, pe anumite sectoare, dar și lucrări la nu mai puțin de șapte poduri. Dintre acestea, patru poduri vor fi complet noi, prin demolarea celor vechi, iar trei vor fi reabilitate și modernizate.

Reamintim în acest context faptul că, de la reluarea lucrărilor ulterior rezilierii contractului cu primul executant, a fost deja așternut primul strat de asfalt pe 22 de kilometri iar pe opt kilometri a fost așternut și cel de-al doilea strat, cel de uzură.
De asemenea, au fost executate circa 60 de accese la proprietăți, pe raza localităților Buru și Surduc, acostamente pe o lungime însumată de peste 17 kilometri și au fost montate 23 de podețe tubulare noi.

În valoare de 62.247.228 lei, fără TVA, investiția este finanțată atât din fonduri europene cât și din bugetul județului. Termenul de finalizare a lucrărilor este luna august 2023.

Citește și: Liviu Man, despre injustiția justiției de la Cluj: Statul paralel nu a dispărut și nici nu va dispărea curând

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.