CJ Cluj are cel mai mare buget dintre județele din România. Acest lucru se datorează absorbției masive de fonduri europene.

În prezent, CJ Cluj implementează nu mai puțin de 25 de proiecte europene. Ele sunt finanțate în proporție de aproape 75% prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020. Restul sunt depuse pe Programele Operaționale Infrastructură Mare, Sectorial Mediu și Capacitate Administrativă.
Valoarea tuturor aceste proiecte aflate în implementare reprezintă cea mai mare sumă într-un an atrasă din fonduri nerambursabile din istoria forului CJ Cluj.

„Cea mai mare realizare a acestui mandat o reprezintă atragerea a nu mai puțin de 250 de milioane de euro pentru drumuri, școli și spitale. La acestea se mai adaugă și suma de 355 de milioane de euro atrași pentru dezvoltarea rețelei de apă și canalizare din județ. Este cel mai mare buget din istoria acestui județ și este numărul 1 din România”, a declarat șeful CJ Cluj, Alin Tise

Bugetul pe anul 2019 , cel mai mare buget din istoria județului Cluj

Bugetul Județului Cluj este cel mai mare din țară, în sumă de 2,16 miliarde lei. Un procent semnificativ din totalul veniturilor este reprezentat de absorbția de fonduri europene nerambursabile.

Citeste si CJ Cluj a încheiat un parteneriat cu Banca Mondială pentru avansarea dezvoltarii teritoriale si planificarii spatiale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.