În ședința de azi a CJ Cluj, forul administrativ va atribui suma de 980.000 de lei pentru susținerea inițiativelor din domeniul cultelor religioase.

În referatul de aprobare se specifică că se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea ori repararea lăcaşurilor de cult şi pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor aparţinând cultelor şi care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural-religioase, pentru construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităţilor de învăţământ teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea, amenajarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult, precum şi pentru activităţile de asistenţă socială şi medicală susţinute de acestea.

Sumele care vor fi virate beneficiarilor sunt cuprinse între 2.000 de lei și 100.000 de lei. Cele mai mari sume le vor primi următorii:

• ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ A VADULUI, FELEACULUI ȘI CLUJULUI – „Continuarea lucărilor Mozaic la Catedrala Mitropolitană” – 100.000 de lei;

• ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ A VADULUI, FELEACULUI ȘI CLUJULUI – „Construirea centrului Misionar Sfântul Apostol Andrei” – 100.000 de lei;

• Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mănăștur – Cluj-Napoca – „Iluminat arhitectural biserică, cu led” – 50.000 de lei.

Pentru acest an, CJ Cluj a alocat deja 3.050.000 de lei pentru susținerea inițiativelor din domeniul cultelor, fiind finanțate 392 de proiecte. Dintre acestea, 232 de beneficiari aparținând cultului ortodox – 2.210.700 de lei, 76 cultului reformat – 375.150 de lei, 25 cultului greco-catolic – 129.600 de lei, 19 cultului penticostal – 87.000 de lei, 19 cultului romano-catolic – 151.935 de lei, 11 cultului unitarian – 35.380 de lei, și 10 altor culte – 60.235 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.