CJ Cluj a scos la concurs proiectarea Spitalului Pediatric Monobloc, un contract în valoare de peste 6,5 milioane euro.

Concursul de soluții vizează identificarea celei mai bune idei de construire a primului spital public din zona Transilvaniei care va oferi servicii medicale integrate în domeniul pediatriei. Competiția arhitecturală urmărește să creeze un centru integrat de servicii medicale și de cercetare în domeniul pediatriei, cu o adresabilitate cel puțin regională. Totodată, forul administrativ județean intenționează transformarea viitorului spital într-un adevărat catalizator urban în partea de sud-est a municipiului Cluj-Napoca, la limita cartierelor Gheorgheni și Borhanci, zonă aflată în plin proces de urbanizare.

            Premiile totale ale concursului sunt în cuantum de 38.431.286 de lei, evaluarea propunerilor de soluții urmând a fi realizată de un juriu internațional format din reputați arhitecți și experți români și străini. Ofertantul a cărui propunere se va clasa pe primul loc va fi recompensat cu premiul I, în valoare de 37.749.094,32 lei (6.570.000 euro), acestuia urmând a-i fi atribuit contractul de proiectare.

            Primul de acest tip din România, noul edificiu medical ultra-modern va fi construit pe un teren de cca. 17 hectare și va prelua toate secțiile actualului Spital de Copii, cele care în prezent își desfășoară activitatea în nu mai puțin de 14 clădiri aflate în 9 locații diferite din Cluj-Napoca, cu o distanță medie de aproximativ 4 km între ele. Unitatea cu profil regional va avea nu mai puțin de 510 paturi pentru spitalizare continuă, la care se vor adăuga alte 50 de paturi pentru spitalizarea de zi și, respectiv, 65 de paturi pentru însoțitori.

„E un nou pas înainte, extrem de important, pe care îl facem în direcția construirii acestui obiectiv medical ultramodern de o importanță vitală pentru Cluj și pentru întreaga Transilvanie. Concursul se va finaliza în luna iunie, când vom anunța câștigătorul. Voi urmări ca ritmul parcurgerii tuturor acestor etape să rămână la fel de alert ca și până acum, astfel încât construcția Spitalului Monobloc să înceapă cât mai rapid, în cursul anului viitor”, a declarat Alin tișe, șeful CJ Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.