Președintele CJ Cluj a semnat autorizația de construire în vederea continuării și finalizării lucrărilor de modernizare a drumului județean 107M Luna de Sus (DN1) – Săvădisla – Băișoara – Buru – limită cu județul Alba, în lungime de 42 de km.

„Vestea bună pentru clujeni e că, după problemele pe care le-am avut cu vechiul constructor, vom relua lucrările pe acest sector. Emiterea unei noi autorizații a fost necesară pentru continuarea lucrărilor începute dar și pentru modificarea soluțiilor tehnice propuse de noul proiectant. Licitația pentru execuție este demarată, motiv pentru care ne dorim reluarea cât mai rapidă a acestui proiect atât de important pentru localnici și pentru turiștii care vizitează zona montană a județului”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Lucrările rămase de executat în vederea finalizării modernizării, în profunzime, a acestui drum județean vizează lărgirea părții carosabile până la 6 metri, cu acostamente pe ambele părți de minim 50 de cm. De asemenea, vor fi construite șase poduri noi și vor fi reabilitate încă 10 aflate pe traseu. În plus, în interiorul localităților vor fi betonate șanțurile și vor fi drenate apele pluviale. La final, va fi refăcut întregul sistem de semnalizare rutieră verticală și orizontală. 

Durata noului contract de execuție a lucrărilor de modernizare și reabilitare va fi de 18 luni de la data atribuirii. Valoarea investiției este de 75.634.534 lei, din care 25.000.000 de lei provin din fonduri europene, diferența fiind asigurată din bugetul Consiliului Județean.

Înțelegerea contractuală inițială dintre Consiliul Județean și vechiul constructor – Asocierea condusă de SC Kiat Group Construct SRL a fost reziliată în iulie 2019 ca urmare a neîndeplinirii de către societate a obligațiilor contractuale asumate. În aceste condiții, pentru asigurarea unei circulații normale, în condiții de siguranță, Consiliul Județean a demarat încă din toamna aceluiași an ample lucrări de întreținere cu asfaltare, pe anumite sectoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.