Co președintele PNL Cluj Mihai Seplecan amintește că funcționarii Consiliului Județean (CJ) Cluj nu au întăbulat încă un teren din cadrul Aeroportului Internațional Cluj, deși a câștigat acest drept în instanță. Terenul respectiv face obiectul unui litigiu între Aviatrans și UTI Group, și chiar dacă anul trecut li s-a cerut public celor de la CJ Cluj să facă demersurile pentru înscrierea terenului în cartea funciară în proprietatea județului, au trecut aproape trei ani de când amână aceste demersuri.

Citește și

CJ nu-și poate recupera terenul nici cu sentința în mână

”Personal nu înțeleg de ce s-a ajuns în această situație. În fapt, CJ Cluj a pornit un proces pentru recuperarea căii de rulare de 2.000 mp și a platformei de 6.000 mp de la Aviatrans, care și le-a însușit în urma unui contract cu Aviața Utilitară Timișoara SA, proces câștigat definitiv prin decizia din 8 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dar, din 2012 și până azi, platforma și calea de rulare apar în Cartea Funciară tot în proprietatea Aviatrans. De ce? Încă mai aștept un răspuns. Indolența decidenților CJ Cluj ne-a adus în situația în care pe bunurile de drept ale instituției să existe un sechestru asigurator pentru un litigiu comercial dintre două firme private. Ce se întâmplă în cazul în care se dă o sentință definitivă în favoarea celui care a impus sechestru asigurator: se vinde bunul județului pentru a se plăti datoria unei firme private?

Mai citiți pe aceeași temă:

Mihai Seplecan a depus plângere penală împotriva incompetenței CJ Cluj

Suprafețele în litigiu au fot întăbulate de către cei de la Aviatrans fără să existe nici un act în favoarea demersului lor, producându-ne de ani de zile un prejudiciu în valoare de 40.000 de euro pe an. Pentru punerea în aplicare deciziei definitive și irevocabile a instanței, decidenții CJ Cluj trebuiau să-și facă numai datoria – mai ales că li s-a cerut în mod repetat acest lucru – și să demareze procesul pentru rectificarea cărții funciare, să se obțină o sentinţă în sensul radierii dreptului de proprietate a SC Aviatrans SRL asupra căii de rulare avioane și a platformei avioane și înscrierea dreptului de proprietate a Județului Cluj în Cartea funciară. Lucru care nu s-a mai întâmplat, nici măcar de la ultima atenționare publică din 14 octombrie 2014. Așa că, deocamdată, suntem în situația în care CJ Cluj nu poate să ceară ridicarea sechestrului – că, în fața legii, cu o sentință definitivă în buzunar, suntem în situația de a nu fi și proprietari. Repet: ce se întâmplă în cazul în care între timp se pierde procesul dintre cele două entități economice private și se execută sechestrul asigurator? Vin decidenții CJ Cluj să mai depună un denunț penal împotriva oricui,numai împotriva indolenței lor personale nu?

Află mai multe:

Miracol de Craciun: CJ Cluj a cerut în instanţă recuperarea terenului întăbulat de Aviatrans

Cer să văd în concret care sunt demersurile întreprinse de către decidenții CJ Cluj pentru ca bunurile instituției să nu ajungă să fie vândute și de nerecuperat în urma acestui litigiu economic dintre Aviatrans și UTI Group. Doamna Simona Gaci ne-a asigurat că există negocieri amiabile cu cei implicați în proces și care au dat asigurări că acest lucru nu se va întâmpla. Doresc să văd și să se facă publice procesele verbale ale acestor negocieri. Că pe vorbe suntem din vara anului trecut și din cauza acestor vorbe care zboară în vânt am ajuns în toate situațiile în care interesele clujenilor au fost neglijate în scopuri obscure. De la investiția în Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, trecând prin sabotarea investiției pentru Transportul Intermodal și până la situația de față”, arată Seplecan într-un comunicat de presă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.