CJ Cluj plătește peste 13 milioane de lei ca să plimbe levigatul, un deșeu toxic lichid, care se scurge de la depozitul neconform de gunoaie de la Pata Rât. Acesta este al doilea an în care administrația județeană condusă de Alin Tișe atribuie contracte firmei Demeco care s-a ”lipit” de acest serviciu. Societatea aparține unor oameni de afaceri cu ”pile” la Mediu. Firma se află în centrul unui scandal despre dispariția unor substanțe explozibile extrem de periculoase. În acest caz, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de firma Demeco SRL pentru nerespectarea regimului materiilor explozive.

La începutul acestei luni, CJ Cluj a atribuit contractul ”Achiziție servicii de colectare – tratare – transport – eliminare a concentratului rezultat în urma procesului de epurare prin osmoză inversă a levigatului rezultat la depozitul neconform de deșeuri Pata Rât – mun. Cluj-Napoca si Furnizare prin închiriere Stație de tratare a levigatului prin osmoză inversă de la Depozitul de deșeuri Pata Rât” firmei Demeco. Valoarea contractul este de 7.290.000 lei, fără TVA.

Potrivit caietului de sarcini, ”se va prelua concentratul de la stația de epurare a levigatului din vecinătatea depozitului de deșeuri de la Pată Rât, mun. Cluj-Napoca, str. Pată Rât F.N. Preluarea concentratului se va face zilnic, volumul maxim preluat va fi de 50 mc zilnic. Cantitatea de concentrat  produsă în urma funcționării stației de epurare este de maxim 50 mc/zi. Compoziția chimică a concentratului este cea din Anexa la  Caietul de Sarcini, dar poate conține și alte substanțe produse de levigatul din depozitul de deșeuri Pată Rât. Colectarea, transportul și eliminarea concentratului se va realiză pe toată perioadă de funcționare a stației de epurare a levigatului de la depozitul de deșeuri pată Rât. Transportul concentratului de la locul colectării pană la destinația  finală, se va face cu respectarea strictă a normelor de igienă și de securitate, în scopul protejării personalului și a populației și în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1.061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României. Executarea contractului aferent Lotului 1 se va realiză condiționat și corelat cu Contractul aferent lotului 2”, se arată în descrierea caietului de sarcini.

Levigatul administrației clujene

Din cauza faptului că administrația județeană, cea locală și Garda de Mediu Cluj nu au luat, timp de ani de zile, nici o măsura concretă pentru rezolvarea situației de la Pata Rât, muntele de gunoaie se prăbușește peste lacul scurgeri toxice care a ajuns în pârâul Zapodie și în Someș. CJ Cluj a închiriat o stație de neutralizare a lichidului toxic pe care, de curând, s pus-o în folosință.

În același timp, preşedintele Comisiei pentru Mediu din Senat, senatorul USR  – Allen Coliban, a sesizat Direcţia Generală Mediu de la Comisia Europeană cu privire la dezastrul ecologic care se desfăşoară la Pata Rât, depozitul de deşeuri al Clujului. Lacul de levigat provenit de la groapa neconformă otrăveşte în continuare mediul şi pune în pericol sănătatea oamenilor care trăiesc în apropiere.

Allen Coliban

“E revoltător cum autorităţile se mulţumesc să caute vinovaţii şi cine să plătească costurile, nimeni nu se preocupă de problema de mediu. Au cumpărat o staţie de osmoză pe care nu au folosit-o pentru că nu au ştiut ce să facă cu materia inertă rezultată după tratarea levigatului. Este o situaţie în care toţi cei implicaţi se arată depăşiţi şi rău intenţionaţi – cum altfel să interpretăm nepăsarea cu care lasă un dezastru nerezolvat de atâta timp?”, declară Allen Coliban.

Deşi groapa de gunoi avea termen de închidere anul 2009 şi face parte din depozitele neconforme care fac obiectul unei proceduri de infringement împotriva României, închiderea gropii este departe de a se realiza. Reprezentanţii Comisiei pentru Mediu au făcut o vizită în teren la Pata Rât unde au constatat pericolele iminente pentru mediu şi pentru sănătatea populaţiei, iar preşedintele Comisiei, Allen Coliban, a solicitat ulterior primului ministru izolarea zonei şi trimiterea corpului de control. În luna martie, a fost trimită o a doua solicitare semnată de toţi membrii Comisiei către primul ministru pentru o reacţie faţă de situaţia de la Cluj. În final, DG Environment a fost sesizată şi se aşteaptă o reacţie de la Bruxelles.

Băieții deștepți din afacerile cu deșeuri periculoase

 Firma Demeco și patronii ei, Daniel Botez și Ciprian Blănaru, acționari cu cote egale, se învârt în sfera băieților deștepți din reciclarea deșeurilor.

Compania a fost înființată de Danis I. Mihail, de profesie instructor auto, și soțul Gabrielei Daniș, șeful Seviciului de Producție din cadrul SMART SA, una dintre companiile de stat care asigură mentenanța infrastructurii Electrica SA. Ulterior, Danis Mihail și Elena Lupuleasa și-au vândut acțiunile lui Botez și Blănaru, cei doi oameni de afaceri care controlează acum un întreg registru de societăți care activează pe piața deșeurilor.

În cadrul firmei a fost asociată IANCU IULIANA-VALERIA, în vârstă de 24 de ani, fiica lui Vasile Iancu, un om de afaceri din Slobozia care a fost trimis în judecată pentru o evaziune de 2,5 milioane de lei alături de doi dintre partenerii lui de afaceri, Dumitru Vişan şi Roxana Andrei. În procesul de fond ei au fost condamnați la închisoare cu executare, dar instanța superioară i-a achitat din lipsă de probe.

În urmă cu trei ani fiica lui Iancu s-a retras din societate cedând acțiunile celor doi patroni de la Demeco.

Data trecută peste 6 milioane de lei au fost dați fără licitație

De această dată, administrația județeană a organizat o licitație deschisă, însă anul trecut contractul în valoare de 6.150.000 de lei, fără TVA, a fost atribuit fără licitație. În opinia reprezentanților CJ Cluj nu a fost primită „nicio ofertă sau nicio ofertă/cerere de participare adecvată ca răspuns la o procedură restrânsă”, oficialii clujeni prevalându-se și de situația de ”urgență”. ”Motivele de extremă urgență sunt generate de cerințele specifice ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, reunit în ședința extraordinară în data de 28.3.2018, care prin Hotărârea nr. 1/28.3.2018, a hotărât că, „Fenomenul de poluare accidentală provenit de la depozitul de deșeuri Pata Rât, prin antrenarea unui debit de levigat/amestec de apă-levigat în pârâul Zapodie îndeplinește condițiile unei situații de urgență, așa cum este definită de art. 2, lit. a) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare”. Conform acestei hotărâri „Beneficiarul va valorifica în regim de urgență soluțiile stabilite prin raportul de expertiză a lucrărilor executate și a proiectului tehnic la depozitul neconform de deșeuri Pata Rât”.

Un butoi cu o ”bombă” a dispărut prin Demeco

Firma Demeco este implicată într-un dosar penal la Constanța. Un traficant de droguri a făcut un denunț despre faptul că deține mai multe laboratoare de preparare a drogurilor de sinteză. Pentru producție avea nevoie de sodiu metalic, o substanță explozibilă extrem de periculoasă. La percheziție procurorii nu au mai găsit substanța, dar au identificat locul unde butoiul fusese stocat. Recipientul cu sodiu metalic fusese ridicat de reprezentanții administrației locale din Chitila. Demeco SRL Bacău, firma care trebuia să ridice recipientul, a chemat o altă firmă, Glencora Impex SRL, firmă deținută de patronii Demeco, să preia butoiul şi să-l predea la Vivani Salubritate SRL. Procesul-verbal de predare-primire nu a fost, însă, semnat de Glencora Impex.

Astfel, butoiul cu sodiu metalic a dispărut, lucru anchetat acum de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. Potrivit procurorului de caz, pentru a se crea aparența de legalitate, în documente 320 de kilograme sodiu metalic s-au transformat în 680 de kilograme de deșeuri de laborator. Depozitate în fiole de sticlă. Firma Demeco SRL prin reprezentantul ei, Botez Daniel, precum și directorul Mădălina Fedor au fost trimiși în judecată pentru nerespectarea regimului materiilor explozive, în formă calificată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals. “E faptă sancționată cu de la 3 la 12 ani. Firma acționează pe teritoriul întregii țări. Marfa, sodiul metalic, este dispărută, circulă pe undeva”, încheie procurorul de caz Teodor Niță.

Drept la Replică

Ca urmare a articolului „CJ Cluj plătește peste 13 milioane de lei ca să plimbe levigatul de la Pata Rât”, apărut în Gazeta de Cluj în data de 3 iunie a.c., în care se fac afirmații eronate referitoare la contractul de servicii privind tratarea levigatului rezultat din depozitul neconform de deșeuri de la Pata Rât, Consiliul Județean Cluj formulează următorul drept la replică pe care vă solicită să îl publicați în edițiile tipărită și online:

            Consiliul Județean Cluj nu “plimbă“ nimic, cu atât mai puțin levigat. Ceea ce se transportă, în baza unor prevederi legale și obligații impuse de autoritățile de mediu, e concentratul, nu levigatul, după cum eronat se susține în articolul invocat.

            Soluția aceasta, a transportării concentratului într-un alt județ, în vederea neutralizării, a fost impusă Consiliului Județean de Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Cluj.

            Soluția propusă și susținută de Consiliul Județean Cluj a fost aceea de a injecta  concentratul în corpul depozitului de deșeuri, fără a fi nevoie ca acesta să mai fie transportat undeva. Din păcate însă, așa după cum am precizat, soluția Consiliului Județean a fost respinsă iar forul administrativ județean a trebuit să se supună acestei decizii.

            În ceea ce privește societatea care, potrivit articolului, „s-a lipit” de acest serviciu, aceasta a fost desemnată să presteze serviciul de epurare, transport și eliminare a concentratului în urma unei proceduri de licitații legal organizate și pe deplin transparente. De altfel, în pofida publicității făcute de Consiliul Județean acestei proceduri de achiziție, respectiva societate a fost singura care s-a declarat interesată și care s-a înscris în procedura de achiziție.

            Legat de o pretinsă inacțiune a autorităților județene, se impune a fi precizat faptul că depozitul neconform de deșeuri de la Pata Rât a fost preluat de Consiliul Județean, în vederea, închiderii și ecologizării, abia în vara anul 2015. Anterior, timp de circa 70 de ani, acolo s-au depozitat deșeuri de toate tipurile, din multiple surse, fără ca instituția Consiliului Județean să aibă vreo legătură sau responsabilitate. Dimpotrivă, Consiliul Județean a acționat constant, din momentul preluării rampei, în vederea închiderii și ecologizării acesteia, în pofida numeroaselor impedimente întâmpinate, inclusiv a unor cantități uriașe depozitate ilegal, anterior preluării.

            Afirmația președintelui Comisiei de Mediu din Senat potrivit căreia ar fi fost cumpărată o stație de osmoză este aberantă. Stația de tratare a levigatului nu a fost cumpărată, ci doar închiriată, pe o perioadă limitată de timp, până la rezolvarea problemei levigatului.

            4 iunie 2019

Citeste si CJ Cluj închiriază fără licitație stația de levigat de la Pata Rât            

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.