Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a făcut în 7 ianuarie o plângere penală îndreptată împotriva titularilor contractului de execuţie a CMID, firmele Atzwanger S.p.A. – Ladurner Impianti  – Confort  – Vel Service, (denumite sintetic antreprenor) împotriva membrilor asocierii subcontractante (Subantreprenor) – Construcţii Napoca, Napocamin, Panpetrol Com SRl, cât şi a societăţii care trebuia să supervizeze contractele de lucrări, Tahal Consulting Engineers, dar şi împotriva tuturor persoanelor care se fac vinovate de săvârşirea unor fapte penale faţă de aspectele sesizate, informează Monitorul de Cluj.

În plângerea penală depusă la DNA şi DLAF, reprezentanţii judeţului amintesc de faptul că au făcut o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru lucrări neautorizate de excavaţii pe terenul aflat în administrarea CJ Cluj, în apropierea şantierului CMID. Oficialii CJ Cluj îi mai informeză pe procurori că „responsabilii tehnici, d-nele Aurelia Bogdan şi Camelia Rusu, cu ocazia deplasării pe teren în data de 10.03.2014 şi 11.03.2014, au sesizat faptul că se excava într-un ritm alert în aceeaşi zonă, constatându-se ieşirea unui număr mare de basculante, cu material excavat şi că aceştia au întrebat diverse persoane din şantier despre destinaţia autobasculantelor şi li s-a răspuns „se duc la aeroport”.

Sesizarea penală trimisă la DNA si DLAF are 36 de pagini, conţine 74 de anexe şi este plină de termeni tehnici. Printre lucrările neconforme reclamate de CJ Cluj se află şi sistemul de drenare a apelor subterane. „Un sistem drenant nefuncţional ar fi generat, mai devreme sau mai tărziu, destabilizarea digului estic, respectiv exista riscul perforării sistemului de impermeabilizare, ce ar fi condus la un potenţial dezastru ecologic”, afirmă reprezentanţii CJ Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.