Consiliul Județean Cluj a depus spre finanțare europeană, prin intermediul sistemului electronic național MySMIS 2014, proiectul vizând “Restaurarea anvelopei Palatului Reduta, în prezent Muzeul Etnografic al Transilvaniei”.
Acest demers a devenit posibil ca urmare a recentei lansări a Ghidului specific Axei prioritare 5.1 prin care se asigură entităților publice din România posibilitatea de a accesa finanțări europene pentru continuarea și finalizarea investițiilor demarate din fonduri publice, respectiv decontarea celor realizate până în prezent și care privesc conservarea, protecția, promovarea și dezvoltarea patrimoniului cultural material și imaterial.
Beneficiind de acest apel dedicat exclusiv investițiilor retrospective ce nu au ajuns până în acest moment la faza finală a recepției, Consiliul Județean Cluj urmărește accesarea, prin intermediul P.O.R. 2014-2020, a sumei considerabile de 6.696.464,67 lei, bani europeni care vor fi folosiți atât pentru restaurarea și conservarea anvelopei clădirii Muzeului, cât și pentru digitizarea obiectivelor de patrimoniu din cadrul clădirii. Degrevând, în acest fel, bugetul de investiții al județului Cluj de aproape 1,5 milioane de euro, forul administrativ județean intenționează să realizeze o serie de lucrări la această clădire cu profunde semnificații istorice în care, acum 124 de ani, s-a desfășurat celebrul „Proces al memorandiștilor”, moment considerat de istorici ca reprezentând un importat act de emancipare a românilor din Transilvania și care a pregătit actul Marii Uniri cu Regatul României.
“Folosim orice oportunitate pe care o avem pentru a depune noi și noi proiecte europene. În mod evident, toate aceste fonduri comunitare pe care le obținem înseamnă economii la bugetul nostru de investiții iar banii deveniți, astfel, disponibili sunt folosiți pentru finanțarea altor proiecte atât de necesare pentru comunitate” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Necesitatea restaurării acestei clădiri simbol, aflate pe lista monumentelor istorice de interes local, a rezultat în urma realizării Documentației de Avizare a Lucrărilor de Investiții (D.A.L.I.), document care a relevat faptul că starea fizică a fațadelor clădirii Reduta impune intervenții urgente de consolidare și reabilitare arhitecturală. Astfel, principalele lucrări de construcție propuse în cadrul proiectului european și care urmează a fi atribuite, prin licitație, la finele acestei luni, vizează finalizarea fațadei Nord – cea dinspre strada Memorandumului, continuarea lucrărilor la celelalte fațade, executarea lucrărilor la acoperiș, realizarea lucrărilor conexe interioare, inclusiv hidroizolații, precum și a celor conexe exterioare – amenajare curte, copertină scară subsol, etc. Un element de noutate îl reprezintă includerea, la valoarea inițială, a costurilor iluminatului arhitectural al fațadei acestui monument istoric cu valoare de patrimoniu, conform reglementărilor Masterplanului elaborat în acest sens de primăria clujeană.
La finalizarea lucrărilor, clădirea-simbol din centrul istoric al Clujului va beneficia de un plus de vizibilitate, fapt ce va genera un impact pozitiv atât asupra activității muzeale interne, prin creșterea numărului de vizitatori și a evenimentelor culturale organizate cât, mai ales, asupra creșterii valorii și a atractivității ansamblului arhitectonic. Nu în ultimul rând, prin reabilitarea fațadei principale a Muzeului, se va asigura o creștere a siguranței miilor de pietoni care tranzitează zilnic trotuarul din fața clădirii.