Programul de lucrări care vizează îmbunătăţirea infrastructurii rutiere a judeţului Cluj continuă într-un ritm alert, drumul județean 109B Fundătura – Cornești, porțiunea cuprinsă între km 0 şi 17, aflându-se în prezent în etapa de finalizare a fundaţiei din piatră spartă şi de înlocuire a podeţelor, astfel încât zilele următoare să se poată intra în etapa finală de turnare a covorului asfaltic în două straturi.

Mă bucură faptul că lucrările de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţene, deci cele care se efectuează în profunzimea drumului şi care au o durabilitate sporită, au ajuns şi în această parte a judeţului. Desigur, ceea ce ne propunem este ca în cel mai scurt timp posibil această categorie de lucrări complexe să vizeze cât mai multe drumuri de pe întreg teritoriul judeţului”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

 Lucrările de modernizare a drumului constau în realizarea de fundaţii, podeţe, ziduri de sprijin, acostamente, executarea de marcaje, tăierea vegetaţiei de pe marginea drumului, respectiv turnarea de covor asfaltic şi a stratului de uzură. 

Reamintim în acest context faptul că, urmare a deblocării situaţiei lucrărilor/plăţilor aferente Programului Naţional de Dezvoltare Locală, Consiliul Judeţean Cluj a demarat lucrările de reabilitare a trei drumuri judeţene, respectiv  DJ 107N Băişoara – Valea Ierii,
DJ 108C Mănăstireni – Călata şi DJ 109B Fundătura – Corneşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.