În România, operatorii de internet sunt obligați de lege ca, prin intermediul Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor (CNIC) – din cadrul SRI –  să pună la dispoziția procurorilor și instanțelor datele colectate și stocate de la utilizatorii rețelelor de date. Cu alte cuvinte, în România, ca și în alte state, oamenii sunt supravegheați în masă. La începutul acestei luni, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o decizie prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o decizie potrivit căreia instanțele nu ar mai trebui să ia în considerare probele obținute din supravegherea în masă a populației. Decizia fost dată în 6 octombrie, acesta fiind și principalul motiv pentru care președintele Iohannis a declarat în următoarea zi că recomandă nu intenționează să mai ofere Serviciilor atribuții în cazurile penale.

”Nu intenționez să am inițiativă și să redau serviciilor atribuții în cadrul urmăririlor penale sau a proceselor penale. Aceste lucruri, urmărirea penală se face de către procurori, iar judecarea spețelor se face de către judecător. Serviciile secrete și serviciile speciale nu au ce căuta în acest domeniu. Serviciile se ocupă de problemele lor, iar dacă, și conform legii în vigoare acum, în cursul activității lor sesizează posibile fapte penale, da, sesizează parchetul competent, atât, fără să furnizeze probe, fără să participe la obținerea de probe. Nu intenționez să modific sau să solicit modificarea legilor în sensul de a reveni la situația anterioară”, a afirmat Iohannis.

Majoritatea s-au întrebat ce l-a motivat pe Președintele României să facă această declarație, ținând cont că el a fost unul dintre susținătorii implicării SRI în justiție. Drept dovadă stau legile emise în ultimii ani prin care datele de internet ale tuturor utilizatorilor pot fi puse la dispoziția instanțelor, prin intermediul SRI. De altfel, la câteva luni după câștigarea mandatului, în 2015 el a promulgat Legea Big Brother, fiind unul dintre proiectele inițiate de el.

În România, supravegherea este realizată prin intermediul Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor, din cadrul SRI.

O decizie a ANCOM dispune ca ”furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice va pune la dispoziţia autorităţii naţionale în materia interceptării comunicaţiilor, desemnată potrivit reglementărilor legale în vigoare, serverele de management al interceptării şi consolele de administrare şi operare pe care le deţine în vederea asigurării funcţiei de interceptare legală a comunicaţiilor”. În același act se stipulează că ”furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice are obligaţia de a acorda sprijin tehnic autorităţii naţionale în materia interceptării comunicaţiilor, în vederea realizării atribuţiilor ce îi revin în domeniu, şi va coopera cu această autoritate pentru punerea în aplicare a criteriilor de securizare şi auditare a sistemului naţional de interceptare a comunicaţiilor, elaborate de aceasta”.

CJUE exclude supravegherea în masă

Însă, la începutul acestei luni, CJUE a decis să pună capăt politicilor de supraveghere în masă. Bineînțeles, decizia Curții europene are doar consultativ, ea neputând fi impusă în legislația țărilor din cadrul Uniunii. Însă, dacă o persoană judecată în baza probelor obținute prin supravegherea în masă va fi condamnată, ea se va putea adresa CJUE care va decide dacă probele respective au fost legale sau nu.

Astfel, când procuratura va proba prezența unui acuzat la locul faptei cu ajutorul datelor colectate în masă (de la operatorul de telefonie mobilă) judecătorul poate decide excluderea probei și se va sprijini pe actuala decizie a CJUE.

Legea nr.82/2012 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice.

Art. 1. – (1) din Legea 82/2012 stabilește obligația furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice și a furnizorilor de servicii de comunicații electronice destinate publicului de a reține anumite date generate sau prelucrate în cadrul activității lor pentru punerea acestora la dispoziția organelor de urmărire penală, instanțelor de judecată și organelor de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale în scopul utilizării lor în cadrul activităților de prevenire, de cercetare, de descoperire și de urmărire penală a infracțiunilor grave sau pentru rezolvarea cauzelor cu persoane dispărute ori pentru punerea în executare a unui mandat de arestare sau de executare a pedepsei.

Prin decizia CJUE, acest articol este desființat. Instituirea obligativității de a colectat în masă date personale ale utilizatorilor, fără un scop precis și motivat, nu mai este legală în opinia CJUE. Instanța europeană recomandă instanțelor de judecată naționale să excludă orice probă care ar folosi date obținute în virtutea articolului 1.

Ministrul Predoiu spune ”Hăis !”

Pe de altă parte, Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, în calitate de deputat PNL, vrea printr-un proiect de lege care modifică legea siguranței naționale, să redea serviciilor aceste atribuții, astfel încât interceptările realizate de servicii să poată fi utilizate ca mijloace de probă în dosarele penale. Proiectul de lege urmează să modifice legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României și este la fel de lipsit de echivoc ca declarațiile președintelui, dar în contradicție totală cu ele. Proiectul de lege fost depus în Parlament în luna august și a primit chiar aviz CSAT pe data de 16 septembrie. Consiliul Superior de Apărare a Țării este condus de președintele Klaus Iohannis.

„Din considerentele Deciziei nr. 55/2020 (a Curţii Constituţionale – n.r) se reţine că înregistrărilor rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii autorizate potrivit Legii nr. 51/1991 li se poate conferi calitatea de mijloc de probă în procesul penal, cu condiţia ca prin lege să fie reglementată o procedură clară şi adecvată, care să permită verificarea efectivă a legalităţii lor, atât a mijlocului de probă (înregistrările în cauză), cât şi a procedeului probatoriu prin care au fost obţinute. Dacă înregistrările rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, efectuate cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt folosite ca mijloace de probă în procesul penal, legalitatea acestora şi a procedeelor probatorii prin care înregistrările au fost obţinute se verifică, în procedura de camera preliminară, de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia îi revine, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă”, se arată în expunerea de motive a ministrului Predoiu.

Pentru cine se mai interceptează

La începutul anului, CCR a decis, deci, că dispoziţiile art.139 alin.(3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale „în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991. (…) Serviciul de Informații va putea doar să comunice organelor penale ce a descoperit în timpul unei urmăriri pe mandat de siguranță națională, iar procurorii vor începe propria anchetă, dar fără să ia în considerare probele obținute de SRI. Iar asta e ca și cum l-ai pune pe infractor să repete la telefon ceea ce a spus o dată”.

Consecința acestei noi decizii a Curții Constituționale este că interceptările SRI nu vor mai putea fi deloc folosite ca probe în dosarele penale. Un raport al comisiei parlamentare de control al SRI, din octombrie 2018 arată că numărul mandatelor de supraveghere tehnică pentru perioada 2005-2015 era de 298.833.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here