O cladire monument istoric de pe strada Memorandumului 22 va fi restaurata de oficialii Primariei municipiului Cluj-Napoca. Constructia este monument istoric, iar restaurarea va costa municipalitatea 5,1 milioane de lei fara TVA. Licitatia a fost adjuecata de TCI Contractor General. 

In cadrul licitatiei au participat doua societati. Procedura a fost adjudecata pe 29 decembrie 2014. Oficialii Primariei municipiului Cluj-Napoca se asteptau sa cheltuie aproximativ 6,4 milioane de lei pentru aceasta constructie, facand astfel o economie de 1,3 milioane de lei.

“M-a interesat soarta cladirii de pe Memorandumului 22 si am si discutat acest aspect cu primarul Emil Boc, pentru ca nu prea avem alta solutie cu Scoala “Ioan Bob”: eu acolo as fi mutat scoala, insa costurile pentru reabilitarea cladirii sunt foarte mari. Este o cladire in paragina. Colegiul Economic oricum ne ajuta cu clasele, insa aceasta ar fi fost cea mai buna solutie”, a declarat anterior Valentin Cuibus, seful ISJ Cluj pentru ziardecluj.ro.

”Cladirea este pe lista monumentelor istorice a Ministerului Culturii, fiind construita in anul 1788. Elementul cel mai valoros din punct de vedere arhitectural este fatada principala cu elemente decorative in stil baroc”, aratau cei de la Primaria municipiului Cluj-Napoca in indicatorii tehnico-economici pentru aceasta investitie.

Foto: ziardecluj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.