Oana Rusu, medicul specialist oftalmolog care deține clinica Q Vision, și-a luat angajamentul că va avea grijă de toți pacienții care îi calc pragul clinicii. De opt ani de zile, Q Vision „deschide privirile” celor care vin la clinică, la prețurilor astronomice, majoritatea pacienților fiind trimiși direct de la spital spre clinica privată. Eugen Dimitriu, tatăl Laviniei Maria Dimitriu, despre care am vorbit într-un material anterior, a călcat pragul clinicii Q Vision pentru a fi operat, plătind o sumă astronomică pentru intervenția sa.
Lavinia Dimitriu este tutorele tatălui ei, Eugen Dimitriu, din 12 aprilie 2016 printr-o sentință judecătorească, iar tatălui ei i s-a condiționat tratamentul medical și ajutorul de asistență socială sub presiune financiară nejustificată.
Mai exact, pe data de 13 ianuarie, anul acesta, Lavinia a fost informată de medicul șef al Spitalului Borșa, doctorul Diana Țucra, că lui nu i se va mai administra tratamentul anticoagulant, Eliquis, dacă nu răspunde presiunii financiare impuse de către spital.
Aceste hărțuiri au început imediat după ce Eugen Dimitriu a început să aibă grave probleme la ochi, motiv pentru care i s-a recomandat să fie operat la clinica privată Q Vision, condusă de Oana Rusu. Intervenția s-a raportat la suma totală de 7000 de lei, în condițiile în care, la început, era la un preț mult mai mic, potrivit Laviniei.
Medicul Cipriana Szekely i-a impus colaborarea în acest regim și a amenințat cu refuzul de a ajuta în această circumstanță. Lavinia Dimitriu a aflat, după mai multe discuții în cadrul spitalului, că au existat pacienți care au fost operați în regim de stat, cu tarife raportate sub veniturile lor.
Prețuri modificate, peste noapte, și fără factură
După ce a revenit în țară, spre sfârșitul lunii ianuarie, Lavinia Dimitriu a făcut o vizită la cei de la Q Vision, pentru a cere facturile pentru operațiile de la ambii ochi ai tatălui ei. Cei de la Q Vision i-au transmis doamnei Lavinia că toate facturile au fost trimise celor care au venit cu tatăl ei la operație, mai exact Spitalului Borșa. Situația halucinantă este că, asemenea cum am precizat în materialul anterior, reprezentanții spitalului au spus că nu au documentele la ei, ci sunt la Q Vision. Fiecare o ține de adevărul lui, Lavinia fiind obligată să se plimbe ore în șir de la spital la clinică pentru a primi aceleași răspunsuri.
Până în momentul de față, Lavinia a primit doar o singură factură în valoare de 3.000 de lei, pentru operația primului ochi, plus 500 de lei pentru alte intervenții, originalele fiind date dispărute, nimeni neștiind unde se află. De asemenea, Q Vision i-a trimis un mail Laviniei prin care i s-a transmis că dacă este hotărâtă să-l opereze și la al doilea ochi, suma care trebuie virată este de 3500 de lei. Lavinia a achitat prin transfer banca online suma de 1750 de lei, care reprezintă avansul taxei de intervenție operatorie, iar cu o zi înaintea operației, ea a declarat că va transfera și diferența de 1750 de lei.
Lavinia Dimitriu: Suntem în 2023 și încă astfel de mârșăvii se regăsesc în spitalele din România
„Este o glumă proastă. Blocul unde este clinica doamnei Rusu pare desprinsă din filmele de groază. Aici a fost operat tatăl meu la un preț ce întrece orice măsură”, a declarat Lavinia Dimitriu.
Gazeta de Cluj a luat legătura cu Oana Rusu pentru a-i cere și punctul ei de vedere cu privire la lipsa facturilor după care Lavinia Dimitriu este într-o continuă căutare. Doctorul oftalmolog a spus că Eugen Dimitriu a fost însoțit la intervenție de personalul spitalului de la Borșa, iar facturile au fost predate și că există în contabilitate toate dovezile. Cu toate acestea, Lavinia Dimitriu a spus pentru Gazeta de Cluj că în momentul în care a fost la spital nu a primit facturile, ci doar cardurile tatălui său și asigurarea sa medicală. Atât.
„Pacientul a plecat de la noi cu un dosar în care apare scrisoare medicală de externare, apare și acordul operatorii și în acel dosar s-au pus și facturile respective. Doamna, dacă voia, i-am spus să facă o adresă scrisă prin care dorește duplicatul. (n.r. Lavinia a trimis mai multe mailuri în care a cerut facturile, dar nu a primit răspuns) Acuma, mă rog, banii au fost dați tot de către personalul spitalului. Ea a virat o sumă prin cont, de avans, la al doilea ochi. Eu l-am operat. Pacientul a fost operat corespunzător, totul a fost legal”, a precizat Oana Rusu.
Oana Rusu: Până la urmă, acestui pacient i s-a făcut un mare bine
Doctorul oftalmolog a mai precizat că doamna Cipriana Szekely nu a făcut niciun fel de presiune, din contră, ea a fost cea care a rugat-o să facă ceva pentru Eugen Dimitriu deoarece își pierduse vederea.
„Până la urmă, acestui pacient i s-a făcut un mare bine. Pacientul a devenit văzător, cu vedere de 100%. Până la urmă nu văd unde este problema. Suma a fost de 3.000 de lei, după care s-a adăugat suma de 500 de lei pentru niște dispozitive anume și a trebuit să-i pun niște cârlige speciale de care, l-a momentul ăla i-am zis doamnei Lavinia”, a declarat Oana Rusu.
Șefa clinicii Q Vision a încheiat prin a spune că la operația primului ochi nu a avut nicio legătură, ea fiind cea care l-a operat la al doilea ochi. Mai mult, potrivit Oanei Rusu, Lavinia știa foarte bine despre faptul că era vorba despre suma de 3.500 de lei.
Cu toate cele spuse de doamna doctor, totuși, un lucru pe care trebuie să-l menționăm este faptul că Lavinia a primit doar două facturi: cea de 3000 de lei pentru operația la primul ochi și una de 1750 de lei pentru avansul la operația celui de-al doilea ochi. Factura cu cei 500 de lei și restul de 1750 de lei s-a pierdut pe drum, cel mai probabil.
Am luat legătura cu Lavinia Dimitriu, care a plecat între timp în Suedia, după scurta ședere în județul Cluj. Ea a precizat că de la bun început, spitalul trebuia să-i ofere posibilitatea să aleagă între un sistem privat și cel de stat, pentru ca tatăl ei să fie operat. Mai mult, ea nu înțelege, și nici nu a primit explicații, de ce prețul s-a modificat peste noapte.
„De la 2700 de lei cât mi-au spus cei de la Q Vision și știi că este un pensionar cu o pensie mică, de ce-l pui la fața locului să semneze pentru un cristalin de 3500 de lei, când tu știi că el este un pacient de psihiatrie, iar mie, ca tutore, îmi faci presiune? Acceptă și taci din gură, dacă nu rămâne tatăl tău orb. Pe mine asta m-a deranjat”, a spus Lavinia.
De asemenea, fiica lui Eugen Dimitriu a spus clar că pacienții trebui informați despre drepturile lor, nu să fie trimiși după bunul plac de către medici la cele private datorită sistemului de „pile și relații” din această țară.
„O să vină momentul în care voi spune aceste lucru, pentru că și Poliția este implicată și vor fi lucruri care se vor declara. Nu înțeleg de ce nu îmi dă facturile prin email, până la acest moment. Nu s-a întâmplat. Vă spun sincer că nu am certitudinea că a primit cristalinul pentru care a plătit”, a conchis Lavinia Dimitriu.
Oana Rusu și peripețiile sale la Q Vision
În urmă cu doi ani, oftalmologul Oana Rusu a refuzat să evacueze spațiul în care funcționa clinica pe care o conduce, Q Vision. În urma mai multor nereguli care au fost sesizate, contractul de comodat dintre societatea Q Vision și Q Clinic a fost denunțat. Chiar dacă trebuia să elibere spațiul, aceasta a refuzat acest lucru. În urma acestei decizii, ea, împreună cu soțul acesteia au vandalizat clinica. Oana Rusu își desfășoară activitatea și în cadrul Spitalului Clujana, aflat în administrarea Consiliului local Cluj-Napoca.