Clotilde Armand a scris joi pe Facebook că bărbatul care apare cu sacii de voturi în imaginile difuzate de Antena 3 este Dan Burcea, șoferul Direcției Generale de Protecția Copilului (DGASPC), instituție aflată chiar în subordinea lui Dan Tudorache, primarul sectorului 1.

”Tipul care se plimbă cu sacii în înregistrările date de A3 este Dan Burcea, șoferul DGASPC – instituție aflată în subordinea fostului primar bolșevic. Nici nu știu cei PSD ce îi așteaptă”, a scris Clotilde Armand.

Primarul în funcție al sectorului 1, Dan Tudorache, a declarat, joi că șoferul său nu a intrat niciodata în biroul electoral de sector așa cum a susținut Clotilde Armand. ”Ce căutau trei reprezentanți de la USR? Șoferul meu nu era, aia e o minciună”, a mai spus Tudorache.

Reamintim că Dan Tudorache a reclamat o presupusă fraudă la vot bazându-se tocmai pe imaginile în care apare bărbatul cu sacii cu voturi și a cerut repetarea alegerilor din București.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 a deschis dosar penal după ce Antena 3 și RTV au difuzat imaginile surprinse de camerele de luat vederi în zona securizată cu voturile de la Biroul Electoral de Sector.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.