Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat că noile hale din Parcurile Industriale Tetarom 1 și Cluj Arena sunt pregătite de autorități pentru a primi, la nevoie, unități medicale mobile.

„Întregul aparat de lucru din Consiliul Județean (CJ) Cluj și eu ne dorim ca această criză a sănătății publice să se încheie cât mai repede. Deoarece trebuie să fim pregătiți, am cerut ca noile hale din Parcurile Industriale Tetarom 1 să fie pregătite pentru a primi, la nevoie, unități medicale mobile. Sperăm să nu ajungem la o astfel de măsură.

Același lucru l-am solicitat și în cazul Cluj Arena. În ambele locații trebuie să se asigure acesul securizat în perimetru, incinte cu temperatură controlată, acces la utilități, verificarea și, după caz, extinderea rețelei de curent. Nu facem nicio economie de la măsurile destinate protejării sănătății clujenilor”, a anunțat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.