Cluj-Napoca și administrația locală ne-au ucis viitorul

Cluj-Napoca se îndreaptă către un dezastru economic iminent, cu „ajutorul” neimplicării administrației locale, care sprijină o piață imobiliară dedicată exclusiv IT-iștilor: nu ne mai interesează să construim case care să fie locuite, ci case care să fie vândute la rândul lor, ori închiriate. În orașul cu locuințe la extrapreț, oamenii cu salarii normale nu au cum să ducă un trai decent, așa că aleg să plece, lăsând în urmă un gol care va înghiți tot elitismul artificial al acestui Silicon Valley de România. E timpul să vorbim despre cei care, deși nu își permit apartamente semifinisate la 2000 euro/mp și abia se descurcă de pe o zi pe alta, joacă un rol vital în economia orașului și sunt principalii piloni care mențin în picioare imaginea atât de idilică a Clujului. 

Piața imobiliară din Cluj-Napoca asigură un back-up IT-iștilor

Piața imobiliară din Cluj-Napoca nu are drept public țintă și nu construiește pentru clujeni, ci pentru IT-iștii clujeni, prin locuințele create cu scopul de a le vinde mai departe sau de a le da în chirie, nu de a le locui. Dacă îți dorești un apartament în orașul nostru, vei plăti dublu față de orice alt loc din restul țării, prețurile crescând cu 70% față de acum 5 ani, odată cu explozia pieței IT din ultimii 10 ani, piață care, pe cât e de mare, pe atât e de dureroasă, din cauză că IT-istul are un viitor incert. Vorbim despre o profesie și un domeniu extrem de proaspete, iar dacă facem un simplu exercițiu de antrenare a memoriei, descoperim că nu știm niciun IT-ist pensionat și că nici nu s-a vorbit despre acest subiect – însă se va discuta intens în următorii ani. Acesta are un timp limitat pentru a profesa propriu-zis – odată ce treci de vârsta a doua, nu prea mai ești capabil să ții pasul cu transformările și evoluțiile tehnologice, plus că marile firme și companii caută tineri (în mod evident, preferi și alegi să investești în cel care va putea produce pentru tine mai mult).

Adevărata și îngrijorătoarea problemă e ce face IT-istul după aceea –  în niciun caz nu se va angaja la supermarket pentru salariul minim de economie. Fiindcă știe de la bun început ce îl paște sau că riscă să rămână în aer, el e inteligent și alege să investească din timp pentru un viitor liniștit, vorba aceea, cum îți așterni, așa dormi. Așadar, începe să cumpere apartamente la suprapreț pentru a le închiria sau a le vinde mai departe la momentul potrivit (probabil altor IT-iști, mai tineri, povestea mergând înainte printr-un ciclu repetat), ca un back-up.

Piața imobiliară poate supraviețui doar cu IT-iști, orașul nu

Peisajul feeric al afacerilor imobiliare din Cluj-Napoca e dat peste cap în momentul în care aruncăm o scurtă privire către restul populației, masa comună și cea mai numeroasă, formată din, surpriză: oameni normali, cu venituri mult prea mici față de target-ul setat deja pentru IT-iști, oameni care nu visează la case de vacanță pe alt continent, ci care abia își permit să plătească taxele și impozitele, ori chiriile, de pe o zi pe alta, fără să îndrăznească măcar să își proiecteze ideea unei locuințe aici – este deja clar, nu își pot permite să cumpere apartamente la prețuri exorbitante (atenție! 72% dintre clujeni consideră că în orașul lor nu este posibil să găsească o locuință bună la un preț rezonabil, Banca Mondială semnalând în 2020 că gradul de satisfacție al acestora în ce privește locuirea este cel mai mic din țară – iar aici avem doar începutul scenariului sumbru pentru cum vom ajunge la un oraș mort).

Cea mai simplă soluție pentru aceștia (pe care tot mai mulți încep să o pună în aplicare) este să se reorienteze către celelalte zone ale Clujului (Gherla, Turda, Huedin etc.), cu prețuri mult mai accesibile pentru locuințe – și, deși nu este prea departe, este suficient de departe cât să nu te mai întorci să faci zilnic naveta ca să mai lucrezi în Cluj-Napoca.

Deficit comercial de 741 milioane de euro. Orașul moare

Deci, oamenii pleacă atât din oraș, cât și de la locul de muncă, dilema principală rămânând ce urmează să se întâmple cu celelalte meserii, serviciile auxiliare, fără de care nici măcar IT-iștii nu pot trăi, care țin orașul și economia acestuia în priză. 

Plecând, odată cu ei dispare și munca prestată – rămânem fără muncitori, manipulatori, vânzători etc., meserii de bază, cu un rol vital în funcționarea economiei. Plecarea lor duce la nevoia acută de importare (în special de pe continentul asiatic), însă Clujul importă de două ori mai mult decât exportă, ajungând la un deficit comercial de 741 milioane de euro – ne îndreptăm către un punct mort. 

Viitorul Clujului nu sună deloc bine. Avem deja bifate pe listă toate punctele hărții urmate și de Detroit – cel mai bun exemplu de oraș american care ilustrează moartea unei metropole. Primul factor cu care ne confruntăm este suburbanizarea (care se manifestă prin plecarea cetățenilor în suburbii sau în alte orașe), care aduce imediat cu sine și depopularea orașului. Practic, după abandonarea metropolei, nu mai rămâne decât deteriorarea urbană și voilà, dacă ne mai gândim în perspectivă și la creșterea ratei de șomaj și a criminalității, vom obține din cel mai elitist și civilizat oraș din România o simplă machetă reprezentativă pentru filmele SF cu deznodământ tragic.   

Primăria practică promisiunile deșarte ca pe un sport de performanță

Municipalitatea pare a exista ca element decorativ într-un ținut îndepărtat de tot ce ține de implicare. Rămâne pasivă față de problema imobiliară ce vizează favorizarea IT-iștilor, însă nici nu intenționează să construiască mini-cartiere pentru locuințele sociale. În schimb, este campioană la promisiuni deșarte – proiectul primăriei în ce privește locuințele sociale (sau discursul dedicat viitorului pe care nu îl vom transforma niciodată în prezent) nu numai că a fost finalizat cu întârziere de doi ani, dar a ne-a „dăruit” doar două scări de bloc a câte 6 apartamente, plus încă 2 locuințe achiziționate. Cu cele 7,4 milioane de euro irosite pentru studiile de fezabilitate destinate metroului, municipalitatea ar fi putut cumpăra 74 de apartamente de 2-3 camere în scop social. Însă primarul este mult mai interesat de partea estetică, aparentă a orașului și de politicile electorale, nu de modul de viață al celor care îl locuiesc. Zeci de familii riscă să fie evacuate (în varianta light, fără a mai lua în calcul și dezastrul de la Pata Rât), dar prioritatea o constituie investițiile pentru construcția inutilă a metroului.

Legat de aceste probleme, l-am contactat pe Ovidiu Cîmpean, directorul de Dezvoltare Locală al Primăriei Cluj-Napoca, care a declarat că nu comentează subiectul banilor aruncați pe metrou, însă a venit cu noi promisiuni, de data aceasta incluzând și PNRR-ul: „Nu comentez. Noi am depus fișe tehnice către Ministerul Fondurilor Europene pentru a fi introduse în PNRR proiecte dedicate construirii locuințelor sociale, sau chiar pentru achiziționarea acestora, ca o procedură mai rapidă”. Întrebat de situația chiriilor exorbitante, a reușit să se sustragă, revenind la renumele dobândit de Cluj-Napoca drept „singurul oraș care…” – „Piața imobiliară se pliază pe cerere și ofertă. Desigur, Clujul a cunoscut, în ultimii ani, o dezvoltare economică accelerată. După statisticile Uniunii Eropene, Clujul este orașul care are cea mai rapidă creștere economică din UE, raportat la intervalul 2004-2019. Sigur, în acest moment, în stagiul strategiei integrate de dezvoltare urbană la nivelul zonei metropolitane, pe care o realizăm în parteneriat cu Banca Mondială, unul dintre capitole este acela al locuințelor accesibile și vom fi primul oraș din România care va avea o astfel de strategie de locuire. Desigur, am avut și o dezbatere publică pe acest subiect, urmând să vedem, în cadrul acestei strategii de locuire, care sunt măsurile pe care primăria le poate lua pentru a asigura locuințe accesibile pentru toată lumea. Însă, repet, în cadrul unei economii de piață, studiile statului sunt limitate. Economia de piață este reglată de cerere și de ofertă, nu poate fi reglată de stat. Sigur, sunt măsuri care pot fi luate, de aceea suntem singurul oraș din România care și-a propus o strategie pe termen lung pentru locuirea accesibilă în zona metropolitană.”

Pe lângă aceste derapaje grave de la nevoile sociale, primăria nu a fost capabilă să ridice nici un deget măcar pentru prevenirea daunelor grave – de pildă, în cazul țeparului imobiliar Traian Onuc, nimeni nu s-a sinchisit să lipească o plăcuță sau un anunț prin care să aducă la cunoștință victimelor că acea clădire nu avea aviz de construcție.

Aceste „scăpări” din indolență ale administrației locale nu doar că anticipează viitorul trist al orașului în care trăim, dar schimbă și modelează drastic viețile prea multor oameni, care ajung să plece din nevoia primară de a avea un acoperiș deasupra capului – „reușind” să marcheze, astfel, două ținte dintr-o lovitură: dezastrul economic și drama socială din lupta pentru supraviețuire.

Citește și: Consiliul Județean sprijină dezvoltarea mediului de business clujean