Clujeanul Călin Mișin a primit o pedeapsă de 21 ani și 8 luni de închisoare pentru că și-a înjunghiat mama în timp ce femeia dormea și a încercat să își ucidă fratele, care a reușit să scape. Inițial, pentru a scăpa de acuzații a încercat să dea vina pe fratele lui, acuzându-l că ar fi autorul crimei, dar nu a rezistat prea mult timp și a recunoscut fapta. Fratele lui, care a scăpat cu viață, a primit o daune de 30.000 euro. În spatele acestei crime este povestea unei familii dezorganizate, a consumului de clinic de alcool și a unor părinți abuzivi.

Anul trecut, în Cluj Napoca a avut loc o crimă oribilă: în toiul nopții, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 50 de ani și-a înjunghiat de 14 ori mama care dormea și a încercat să își omoare și fratele, dar nu a reușit.

În spatele acestei povești de groază care a avut loc într-un apartament din cartierul Mănăștur se află povestea unei familii dezorganizate, măcinată de consumul abuziv de alcool, de bătăi și frustrări.  

Călin Mișin, autorul crimei, a locuit vreme de 14 ani (8 ani în continuu, apoi a urmat o pauză de 5 ani, iar după aceea încă 6 ani) pe stradă. În urma frigului îndurat a căpătat degerături la ambele picioare, astfel că beneficia de o pensie de handicap. Acești bani, adunați cu sumele modeste obținute de fratele lui și pensia mamei, au constituit pentru o bună bucată de timp, venitul lor. Din bani își cumpărau de mâncare și alcool, pentru că ambii frați erau consumatori venali.

În timpul procesului, autorul crimei a declarat că a ajuns pe stradă după ce a fost dat afară din casă de fratele lui. A lucrat 4 ani în Italia și s-a întors în Cluj Napoca. Dar după ce s-au terminat banii pe care îi adunase fratele l-a scos în stradă. Ulterior s-au împăcat și au ajuns să locuiască împreună, însă certurile erau la ordinea zilei.

Locuiau în apartamentul dobândit în urma divorțului dintre părinți. Și ei, la rândul lor, s-au separat din cauză că soțul Mariei Mișin o bătea, în special, după ce se îmbăta bine.

Încă din copilărie, Călin Mișin a considerat că este nedreptățit de toți membrii familiei. Pentru a trece mai ușor peste probleme a început să bea. A ajuns să consume alcool încă de la vârsta de 10-12 ani. După ce părinții au divorțat, a ales să își viziteze des tatăl pentru că acesta îi dădea de băut. Pe acest fond a continuat și la vârsta adultă să mențină aceleași tipare de gândire: că este nedreptățit, că mama îl iubește doar când are bani sau că mama și fratele îi vor răul. La rândul lor tiparele în care raționa și consumul de alcool au general frustări și furie care au culminat cu crima pe care a comis-o.

Într-una din declarațiile date, autorul matricidului descrie fondul problemelor care l-au făcut să se trezească și toiul nopții și să ucidă: „în duminica respectivă am băut iarăși și s-au strâns toate nemulțumirile în capul meu și atunci s-a întâmplat ce s-a întâmplat”.

Și-a ucis mama cu 14 lovituri de cuțit

Pe fondul relațiilor tensionate, Călin Mișin a susținut că și-a ucis mama pentru a-i luat pensia. Pe fratele lui a vrut să îl omoare pentru a-i pasa responsabilitatea crimei, iar el ar fi devenit proprietarul apartamentul în care locuiau.

Însă, acest plan a avut o hibă majoră care, de fapt, a fost tara vieții lui: alcoolul. În ziua de duminică a consumat cu iubita lui 2 litri de alcool: (țuică, spirt și rachiu). După ce planul crimei a fost întors pe toate fețele, Călin Mișin, împreună cu iubita lui, fratele și mama s-au culcat. Cuplul dormea în camera de zi, iar ceilalți doi în dormitoare separate.

”La un moment dat, în jurul orei 01:00, a luat un cuțit din bucătărie, s-a deplasat în camera mamei sale căreia i-a aplicat în total 14 lovituri (9 în zona toracică, 1 în zona abdominală, 2 în zona capului și 2 în mecanismul de autoapărare, corespunzător articulației radiocarpiene stângi). După ce victima a decedat, inculpatul s-a deplasat în camera unde dormea fratele său, a mers lângă pat și cu același cuțit i-a aplicat o lovitură la nivelul capului (regiunea zigomatică), după care i-a pus plapuma peste cap, ținând apăsat, toate acestea evident cu intenția de a îi suprima viața.

Prima lovitură în zona capului fiind una care nu a avut efectul uciderii victimei Mișin D., persoana vătămată a reușit să își împingă fratele de pe el și să se ridice din pat. Profitând de acest moment, a fugit în camera unde mama sa era decedată, inculpatul spunându-i că merge degeaba deoarece mama lor este deja moartă. A închis ușa de la cameră și s-a proptit în ea pentru ca fratele său să nu poată intra. Inculpatul a spart cu pumnul geamul ușii, moment în care Mișin D. s-a tăiat la piciorul stâng cu o bucată de geam spart. În acel moment, în hol și-a făcut apariția iubita agresorului, iar inculpatul s-a oprit din demersurile vizând uciderea fratelui său și a început să strige că Mișin D. și-a omorât mama, spunându-i concubinei să sune la 112. Inculpatul a mers în zona bucătăriei și de acolo a luat și a aruncat cu un alt cuțit spre fratele său, fără să-l nimerească. Profitând de acest moment, luând de jos cuțitul aruncat asupra sa, persoana vătămată a reușit să fugă din nou, de data aceasta în camera lui, a închis ușa și a tras clanța pe interior (mânerul din hol căzând), pentru ca ușa să nu se poată deschidă din afară. Totodată se sprijinea în ușă cu palma stângă de frică să nu vină fratele său peste el din nou și a rămas în camera sa până la sosirea organelor de poliție, iar cuțitul l-a pus pe birou. În acest timp, a încercat să oprească sângerarea, iar apoi și-a aprins o țigară așteptând sosirea echipajelor de poliție chemate de fratele inculpat.

Între timp, inculpatul a mers la baie, a dat jos tricoul de pe el și l-a pus peste coșul de rufe, a mers în bucătărie și a ascuns cuțitul folosit la comiterea faptelor în masca de sub chiuvetă, iar mânerul clanței într-o găleată mică de gunoi de lângă centrală, după care a apelat și el numărul unic 112”, este descrisă noaptea crimei în rechizitoriu.

Fratele despăgubit cu 30.000 euro

Inițial, fratele agresorului nu s-a constituit parte civilă în dosar însă, ulterior, a cerut să fie despăgubit cu 150.000 euro, sumă în care a declarat că sunt incluse atât cheltuielile ocazionate de înmormântarea mamei, cât și daune morale. A arătat că în urma atacului s-a îmbolnăvit foarte tare, are probleme cu urechea stângă care i-a fost afectată atunci când a fost înjunghiat în cap și, de asemenea, are și probleme mintale. În urma procesului, instanța i-a acordat 30.000 euro.

A vrut să pună crima pe seama fratelui

După ce el și concubina lui au chemat poliția, Călin Mișin a încercat să pună atacul pe seama fratelui. În perioada în care polițiștii au făcut cercetări la fața locului, criminalul căuta să explice că nu el este autorul faptei de omor asupra mamei.

”După efectuarea cercetării la fața locului, inculpatul a fost examinat fizic deoarece prezenta la obraz o zgârietură și avea pete brun roșcate la nivelul palmelor și pe pantalonii pe care îi îmbrăca. Inculpatul avea explicația că a mers în cameră la mama sa pentru a îi verifica semnele vitale, iar zgârietura probabil i-a produs-o un ciob. Atât el cât și concubina sa au fost conduși pentru audieri”, arată referatul polițiștilor.

Inițial Călin Mișin a fost audiat în calitate de martor și a susținut că în cursul nopții, în timp ce dormea alături de iubita lui, și-a auzit mama strigând că este omorâtă. A mers în camera ei, însă ușa era închisă. În interiorul camerei se afla fratele său, astfel că a spart cu pumnul drept geamul de la ușă, l-a tras prin gaura astfel formată pe frate care avea un cuțit în mâna stângă. S-a dezechilibrat, iar fratele lui a intrat înapoi în cameră, unde a rămas până când a venit poliția.

Inițial, și concubina lui a susținut aceeași variantă spunând că a auzit-o pe femeie țipând, motiv pentru care Călin s-a dus să vadă ce se întâmplă.

Însă, varianta lui Călin Mișin nu a rezistat prea mult, astfel că, la scurt timp, a recunoscut că și-a ucis mama și că a încercat să îl omoare și pe fratele lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.