Polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr bănuit de sustrageri repetate de bunuri din magazine. De asemenea, acesta ar fi agresat o persoană.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, în vârstă de 15 ani, din Turda, și au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cel în cauză este bănuit de comiterea infracțiunii de furt în formă continuată, fiind documentate 6 acte de sustragere a unor produse din magazine de pe raza municipiului Turda.

În fapt, în perioada octombrie – decembrie 2016, cel în cauză ar fi sustras produse din magazine (băutură, obiecte de îmbrăcăminte, produse alimentare), trecând pe lângă casele de marcat fără a achita contravaloarea acestora. Astfel, s-a creat un prejudiciu total de circa 800 de lei, acesta fiind recuperat parțial.

De asemenea, la data de 30 noiembrie 2016, minorul ar fi agresat o persoană.

În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, pe tânăr.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și lovire sau alte violențe, fapte prevăzută de Codul penal.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.