Un clujean de 22 de ani care este judecat pentru furtul unor scule de pe un șantier a fost condamnat la 2 luni de închisoare și plata a 800 de lei pentru că a înjurat în timpul ședinței de judecată.

”inculpatul M.E.I., petent în cauza respectivă, a adresat judecătorului cauzei, respectiv procurorului de ședință, cu referire la propriul organ genital, nemulțumit fiind de împrejurarea respingerii unei cereri în probațiune. În aceste împrejurări s-a perturbat grav ședința de judecată, procedurile fiind reluate după îndepărtarea din sală a inculpatului. Incidentul a fost înregistrat audio, fiind stocat pe suport optic și atașat la prezenta cauză. Cu ocazia audierii sale în calitate de suspect, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, justificându-și gestul prin faptul că era nervos din cauza atitudinii arogante manifestată atât de către judecător, cât și de către procuror”, se arată în dosar.

După ce i-a înjurat pe magistrați, clujeanul a plecat în străinătate.

2 COMENTARII

  1. Doamne cum a indraznit sa injure un ZEU, un DUMNEZEU atotputernic??? Doar judecatorii avocatii etc sunt oameni de rangul 1 iar restul prostimea de rangul 3, nu stia atata lucru ? El judecatorul avocatul etc are dreptul sa te ucida daca vrea fara sa i se intample nimic dar tu daca il injuri doar te baga la inchisoare o vreme buna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.