Un clujean de 30 de ani din comuna Bobâlna a murit electrocutat în timp ce făcea duș.

La fața locului a fost trimisă o ambulanță de la Dej și un elicopter SMURD de la Jibou pentru a-l salva pe tânăr, însă după 45 de minute de încercări, a fost declarat decesul acestuia, conform dejeanul.ro.

Bărbatul ar fi făcut duș în curtea casei, folosind un aparat electric pentru alimentarea cu apă și încălzirea acesteia.

Imediat după duș, tânărul a vrut să scoată aparatul din priză, dar cum era încă umed, s-a electrocutat, fiind trântit inconștient la pământ, mai scrie sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.