Un clujean în vârstă de 72 de ani din a fost tâlhărit în propria locuință de doi bărbați în vârstă de 19 respectiv 34 de ani. Cei doi ar fi pătruns în imobilul în care locuiește victima și i-au sustras cardul bancar și portofelul în care se aflau 400 de lei.
Magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de bărbatul de 34 de ani, și măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile față de tânărul de 19 ani.
„La data de 11 noiembrie a.c. polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 2 bărbați de 34 și 19 ani, din comunele Cășeiu și Unguraș.
Din activitățile investigativ-operative, polițiștii au stabilit că la data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 23.10, bărbatul 34 de ani, purtând o mască chirurgicală și fiind însoțit de tânărul de 19 ani, ar fi pătruns într-un imobil situat în Cluj-Napoca, unde locuiește un bărbat de 72 de ani, iar prin amenințări la adresa acestuia ar fi sustras un portmoneu în care se afla suma de 400 de lei, precum și un card bancar.”, a informat IPJ Cluj.
Alarma a fost dată de un bărbat care i-a observat pe cei doi hoți
Polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, la data de 12 noiembrie, de către un bărbat de 39 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 05.05, în timp ce se afla în locuința din Cluj-Napoca, a observat o persoană de sex masculin care a pus mâna pe clanța ușii de acces în imobil. În momentul în care a ieșit afara pentru a vedea despre ce este vorba, a observat că sunt doi bărbați în fața imobilului, iar unul dintre aceștia a pretins că este de la salubritate. După acest moment, cele două persoane au fugit imediat din fața imobilului.
„În baza celor sesizate, cu sprijinul informațiilor furnizate de apelant, polițiștii au reușit depistarea celor două persoane bănuite, în Piața Timotei Cipariu din municipiu.
Astfel, în cadrul anchetei s-a constatat că este vorba despre cei doi bănuiți care ar fi sustras bunurile persoanei de 72 de ani, menționate mai sus.
În baza probatoriului administrat, la data de 11 noiembrie a.c., polițiștii au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore.”, a informat IPJ Cluj.