Un bărbat de 48 de ani din Cluj, urmărit internațional pentru șantaj, a fost adus în țară, la data de 10 ianuarie, din Italia, având emis de către Judecătoria Zalău pe numele lui un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani.

Bărbatul a fost încarcerat în vederea executării pedepsei.

De asemenea, la aceeași dată, Poliția Română a adus în țară alte 4 persoane, ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

Astfel, a fost adus un bărbat, de 29 de ani, din Galați, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Tecuci pe numele lui un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și 6 luni.

Un alt bărbat, de 50 de ani, din Iași, a fost escortat din Germania, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și fals în declarații. Judecătoria Arad a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la un an și două luni închisoare.

A fost adus un bărbat, de 49 de ani, din București, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Sectorului 1 București pe numele lui un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani.

Un alt bărbat, de 26 de ani, din Hunedoara, a fost escortat din Germania, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie. Judecătoria Orăștie a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 2 ani de închisoare.

Cei în cauză au fost încarcerați, în vederea executării pedepselor.

1 COMENTARIU

  1. Bravo justiția si internele din România, au reușit să aducă acasă o mulțime de găinari. Bandiții care au dat tunuri grele au bani să mituiască si in străinătate nu numai in țară, așa că rămân bine mersi in Italia, Anglia, Grecia sau Germania, tari super democratice, sau in altele exotice mai puțin democrate. Nu vă este rușine să scrieți un articol laudativ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.