O clujeancă în vârstă de 32 de ani, a fost condamnată de magistrații de la Judecătoria Dej la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3600 lei (180 zile-amendă x 20 lei pentru fiecare zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.
Potrivit actului de sesizare a instanţei, începând cu data de 23 ianuarie 2018 şi până la 3 februarie 2023, femeia nu a achitat pensia de întreţinere în cuantum de ¼ din veniturile nete realizate, în favoarea fiului său minor. Pensia fusese stabilită printr-o sentinţa civilă a Judecătoriei Gherla din anul 2018, însă tatăl minorului a susținut că femeia nu a plătit nici măcar odată pensia de întreținere pentru fiul său.
În fața magistraților, clujeanca a relatat că a încercat să îl i-a pe fiul său, însă a fost refuzată, din acest motiv a declarat că nu și-a dorit să plătească pensia de întreținere. De asemenea, femeia a susținut că până nu a achitat pensia de întreținere însă va încerca să plătească, iar în acest sens, a depus facturii din care rezultă plata pensiei de întreținere în cuantum de 205 lei începând din luna februarie 2023 și până în noiembrie 2023.
Potrivit adeverinței de venit pe anul 2022, clujeanca a realizat venituri din salarii, iar din adresa depusă de ITM rezultă că aceasta a fost angajată la diverse societăți comerciale, iar în prezent figurează cu contract de muncă activ având ocupația de lucrător gestionar.
„Instanţa reţine că neplata pensiei de întreţinere este rezultatul relei-credinţe a inculpatei, având în vedere că a fost obligat să plătească pensie de întreţinere şi nu există nicio probă din care să rezulte că nu a putut sau că nu poate să desfăşoare activităţi lucrative din cauza stării de sănătate, dimpotrivă, aşa cum s-a arătat mai sus, acesta a desfăşurat activităţi lucrative. (…) Cu toate acestea, se reține că inculpata nu a manifestat un total dezinteres față de situația minorului, întrucât începând din februarie 2023 a început să achite lunar sume cu titlu de pensie de întreținere, împrejurare care nu înlătură caracterul penal al faptei, însă constituie un element în sensul reducerii gravității conduitei neconforme a inculpatei. Cu privire la elementele de ordin personal, instanţa observă că inculpata în vârstă de 32 de ani, are studiile școlii profesionale, având ocupația de lucrător gestionar, este căsătorită, fiind astfel integrată social și familial. De asemenea, instanța reține că inculpata este la primul contact cu legea penală, nefiind condamnat anterior pentru săvârşirea vreunei infracţiuni, conform fișei de cazier. Referitor la conduita inculpatei după săvârșirea infracțiunii şi în cursul procesului penal, instanța reține că acesta a avut o atitudine sinceră și a susținut că regretă fapta săvârșită. Instanța are în vedere faptul că pentru a acționa ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forțeze procesele psihice profunde ale inculpatului, să influențeze rațiunea, sentimentul, voința acestuia, spre a-l determina să-şi modifice în mod statornic comportamentul.”, au motivat judecătorii.