O femeie a murit în fața unei clinicii Interservisan din din cartierul Gheorgheni și nu a fost ajutată de personalul medical.
Oficialii clinicii spun că fac o investigație pentru a vedea despre ce este vorba.
”Acum facem o anchetă, nu chiar o anchetă, ci încercăm să vedem despre ce a fost vorba. Când ne vom edifica vom face o declarație de presă oficială”, a declarat Cătălin Vasiloiu, juristul Interservisan.
Ulterior, reprezentanții Interservisan au trimis urmatorul punct de vedere.
”În seara zilei respective, a fost solicitat ajutorul personalului nostru medical de către o doamnă, deoarece mama acesteia a leșinat în fața farmaciei de lângă Centrul Medico Chirurgical Interservisan din Gheorgheni. Personalul medical prezent la acel moment a răspuns imediat solicitării și a intervenit prompt pentru a acorda primul ajutor necesar. Imediat au fost luate măsurile de prim ajutor necesare, raportat la situația existentă, respectiv pacienta a fost aranjată în poziție de siguranță, s-a verificat și s-a constatat faptul că respiră spontan, a fost verificată și constatată prezența pulsului și a tensiunii arteriale, s-a încercat montarea unei linii venoase, a fost solicitată intervenția serviciul medical de urgență 112 și pacienta a fost monitorizată până la sosirea ambulanței.
De asemenea, a fost anunțat medicul din clinică care a coborât imediat și având în vedere că pacienta respira spontan, avea puls prezent, a menținut măsurile deja instituite. Medicul a sunat încă o dată la serviciul medical de urgență 112 pentru a se asigura că o ambulanța va veni în cel mai scurt timp, însă serviciul de ambulanță trimisese deja un echipaj SMURD, care a sosit imediat după terminarea apelului, echipajul acesteia preluând cazul. Pe de altă parte, este important de menționat că Centrul Medico Chirurgical Interservisan SRL este autorizat să funcționeze legal de către DSP și Ministerul Sănătății, însă nu și pentru medicină de urgență și nici nu deține un serviciu privat de ambulanță. Pacienta a fost preluată și transportată în viață de către echipajul de ambulanță. Centrul Medico Chirurgical Interservisan SRL își exprimă regretul față de această situație.”
”Ce fel de spital sau unitate sanitară este Interservisan in Cluj-Napoca dacă ei nu sunt în stare sa dea primul ajutor ??? Atât nu sunt capabili și dotați sa poată sa dea un prim ajutor. Cade omul in fata usii lor si ei cheama ambulanta, deci duc pacientul din fata Interservisanului la UPU la urgenta ca ei nu au un medic care sa dea un prim ajutor. A ieșit o asistentă cu un pahar cu apă oameni buni, cu un pahar cu apă și mama mea era în stop cardio-respirator… Pt ce este lăsat sa functioneze o astfel de unitate? Pt ce??? Pt niște incompetenți care nu sunt în stare de nimic într-un moment așa critic în care este valoroasa orice secundă pt un om căzut în stop cardio-respirator … Intri în unitate și urli după ajutor cat te tine gura sa iasa un medic ca totuși este în Interservisan și nimeni nimic vine. Într-un tarziu o asistentă zice ”Eu sunt o asistentă, nu am ce să-i fac” și imi da un pahar cu apa.
Inadmisibil nu se poate așa ceva !!!!!!!!!! Nu are nici un rost aceasta unitate !!! Va rog sa luați în considerare durerea mea din suflet pt ca mama mea a murit în fața unui spital incompetent … A durat foarte mult până a venit salvarea și a venit fără oxigen și iar am așteptat până a venit a doua salvare cu oxigen în fața unui spital oameni buni la usa Interservisanului mama mea zacea intinsa pe jos si nu i acorda nimeni primul ajutor”, a relatat fiul Danielei Herea, femeia care a murit.