Armata română a dat în sexul Rosselei
Dosarul de cadre pe care vi-l prezentăm face parte din colecţia „hard-core” a Armatei a IV-a, mareşal „Nicolae Prezan”. Veţi recunoaşte în rolurile principale pe şeful Statului Major al Armatei Române, generalul Mihail Popescu, o serie de generali bucureşteni şi pe „ofiţerul cu fustă” – căpitanul în rezervă, Rossela Stoicescu. Un fel de „sexbomb” care a anihilat, prin mijloace şi subterfugii numai de ea cunoscute, creierii şi bunul simţ al unor viitori generali NATO.
Cornel Melinte
Silviu Mănăstire
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) e pus pe restructurări. MApN are de gând să concedieze mai mult de jumătate din ostaşii din dotare. Sistemul va fi „primenit” cu specialişti civili, aleşi în urma unor concursuri dure, stil NATO. În cadrul unui concurs militar pentru batalioanele de „căşti albastre”, ies la suprafaţă, de obicei, transpiraţia masculină şi testosteronul. Nu întotdeauna se întâmplă aşa. S-a născut o nouă specie de militar de carieră. Ofiţerul în fustă. A concura cu un astfel de ofiţer, de la egal la egal, e dificil. În primul rând pentru că ofiţerul în fustă e prietenul şi confidentul generalului obosit şi rutinat. E normal că după încetarea „războiului rece” generalii români să se fi răcit. Acum ei încearcă cu disperare să se încălzească. Din preaplin şi preabine, vigilenţa lor a scăzut. Ofiţerii în fustă au penetrat atât de adânc sistemul, încât viitoarea armată română pe stil NATO va face apelul pantofilor cu toc nu cel al bocancilor.
Dosarul penal „Rossela”
„Pseudopsihologul” Comandamentului Armatei a IV-a, căpitanul în rezervă Rossela Stoicescu este cercetată de Parchetul Militar Cluj în dosarul penal nr.4/2003, pentru fals în declaraţii şi uz de fals. Stoicescu a utilizat diplome şi acte de studii false pentru a obţine postul de psiholog referent al batalionului de căşti albastre de la Bistriţa, mobilizat la începutul lunii ianuarie în provincia Kandahar din Afganistan. Escrocheria Rosselei Stoicescu s-a realizat cu concursul cadrelor MApN de la Cluj şi Bucureşti. Conducerea MApN a declarat oficial că Stoicescu a organizat de capul ei seria de înşelăciuni.
Trafic de influenţă în MApN?
În baza probelor deţinute, nu ne sfiim să afirmăm, tot oficial, că profesionalismul ofiţerilor MApN, implicaţi în acest caz, este vecin prostiei crase. Ce nu ştim însă clar este dacă aceştia au făcut pe proştii din interes sau din reflex. Surse confidenţiale ne-au declarat că cercetarea penală în dosarul „Rossela” este îngreunată de presiunile venite din partea Statului Major General al Armatei Române. Rezolvarea dosarului „Rossela” ar scoate la iveală dovezi ale traficului de influenţă practicat de conducerea MApN. Aceleaşi greutăţi le-am întâmpinat şi noi când am încercat să rupem „vălul tăcerii”.
A „descuiat” multe uşi
Rossela Stoicescu alias Oltea Ciumăgeanu (după căsătorie – n.red) s-a născut în 1967 la Cluj. A absolvit Liceul Industrial „Nicolae Bălcescu”, promoţia 1985. S-a angajat ca lăcătuş la Cooperativa Metalurgica Cluj. După scurt timp s-a mutat la Bistriţa. Aici a fost încadrată ca operator chimist la IMC Bistriţa. A revenit la Cluj, tot ca lăcătuş. În 1992, Stoicescu s-a angajat ca agent publicitar la SC Vitrina SRL.
În 1993 a fost numită şef la Serviciul Tipar din cadrul firmei. În 1996 a părăsit firma şi s-a angajat la SC Dellrotti SRL, o altă firmă de publicitate, pe postul de director divizie materiale publicitare. Periplul Rosselei se încheie la Dej, la SC Paspartout SRL unde a ocupat funcţia de director comercial.
Ce ştiu militarii despre psihologie?
Experienţa în publicitate şi relaţii cu publicul a fost pusă repede în practică. Din 1990, „domnişoara Rossela” a urmat cursurile Facultăţii de Istorie şi Filosofie, secţia Asistenţă Socială, absolvind în 1994. Diploma de asistent social nu a împiedicat-o pe viitoarea căpitan Stoicescu să aibă pretenţii de psiholog. „Domnişoara Rossela” a câştigat concursul de referent psiholog, scos la concurs de Comandamentul Armatei a IV-a în noiembrie 2001. Angajaţii Serviciului Cadre din CMJ Cluj nu au priceput că licenţa de asistenţă socială nu este compatibilă cu cea de psiholog, conform H.G 645/2000 privind profilurile şi titlurile.
„Nu turnăm, ne sacrificăm!”
Fostul şef al acestui serviciu, colonelul Ioan Cârcu, demis de câteva zile, ne-a declarat că dosarul a fost verificat şi la Statul Major General (SMG). Mai exact la Direcţia de Personal Mobilizare, condusă de generalul Petre Baranga. Cârcu, a cărui destituire nu pare a fi întâmplătoare, se consideră nevinovat. Surse confidenţiale ne-au declarat că acesta a primit un ordin telefonic de la Bucureşti ca dosarul să „treacă”. Colonelul Cârcu a activat o perioadă la Bistriţa. La fel ca “domnişoara Rossela”. Bistriţa, pentru cei care nu ştiu, este un oraş foarte mic. În al doisprezecelea ceas, Cârcu ne-a declarat că îşi aşteaptă spăşit demiterea. Conform zicalei „Nu turnăm, ne sacrificăm!”.
Rossela a vrut să simtă Afganistanul
Aşadar, primul „dosar Rossela” a înşelat vigilenţa ofiţerilor clujeni cu largul concurs al SMG. Ce a urmat, întrece orice închipuire. Ajunsă psiholog Rossela Stoicescu a lucrat din greu la liniştirea psihică a ofiţerilor din CMJ Cluj. Din când în când, „domnişoara Rossela” făcea câte un drum la Bucureşti ca să ia pulsul efervescenţei ostăşeşti din capitală. Se apropia momentul NATO, iar generalii erau tensionaţi. Sursele noastre ne-au declarat că, încă din vara anului trecut, Rossela Stoicescu şi-a început demersurile pentru a fi avansată în grad. Motivul? Iminenta participare a batalionului de intervenţie rapidă de la Bistriţa în misiunea din Afganistan. Deşi postul de psiholog al batalionului era ocupat, Rossela a făcut tot posibilul pentru a-l obţine. Aşa că, tot în urma unui dosar de cadre, Rossela Stoicescu a obţinut avansarea în gradul de căpitan în rezervă, primul pas pentru a ajunge în Afganistan.
Legea sexului celui mare tare
Nu ştim exact cine a semnat ordinul de avansare în grad la excepţional. Fie şeful Statului Major General, generalul Mihail Popescu, fie ministrul Ioan Paşcu. Cert este că prin acest ordin s-a încălcat flagrant Legea nr. 80/1995 privind statutul avansărilor, care prevede că vârsta maximă la care poate fi activat un soldat este de 28 de ani. Conform aceleiaşi legi, cel avansat trebuie să petreacă un stagiu minim în grad de câteva luni. Surse confidenţiale ne-au declarat că “îngerul păzitor al Rosselei” de la Bucureşti s-a dovedit a fi acelaşi general Baranga. Trebuie să mai precizăm că ofiţeri clujeni au semnat, la comanda “drepţi”, caracterizările necesare avansării Rosselei Stoicescu. Unele caracterizări, spun surse confidenţiale, ar fi semnate în fals.
Ciolan şi telefonul SMG
Al doilea dosar Rossela şi-a atins ţinta. În decembrie 2002, Comandamentul Armatei a IV-a primeşte o notă telefonică în care se preciza că SMG organizează un concurs pentru ocuparea postului de referent psiholog al batalionului „căşti albastre” Bistriţa, în vederea misiunii din Kandahar. Un post plătit cu 2.000 de USD, la care se adăuga salariul din ţară şi gratuităţile de rigoare. Postul de psiholog era ocupat de căpitanul Gheorghe Ciolan, absolvent al Facultăţii de Psihologie. În urma concursului, la care au participat Ciolan şi Stoicescu, o comisie venită de la Bucureşti la Bistriţa a declarat-o câştigătoare pe „căpităneasă”. Pentru a treia oară „dosarul Rosselei” a fost distrugător. Să-l vedem!
Doctorat în cutie poştală
Dosarul prezentat la concurs este impresionant. Diplomă de doctor în psihologia filosofiei (disciplină inexistentă – n. red.) cu o lucrare despre „Naţionalismul în Estul Europei”, redactată în engleză, peste 400 de pagini, format A5. Lipsită de numele autorului.
Diploma de doctorat este emisă de The Trinity College Dover, localitatea Delaware, pe adresa P.O 608, Fuengirola 29640, Malaga, Spain. Adică o facultate din Dover – Marea Britanie, cu reşedinţa în Delaware – SUA, pe o adresă din insula spaniolă Malaga.
În fond o „universitate cutie poştală” care te face doctor în schimbul a 400 de dolari. Diploma Rosselei Stoicescu nu are antet, număr de înregistrare şi nici numele decanului universităţii care a semnat-o. Din acest punct de vedere este un fals ordinar. Nu ne mai întrebăm de ce Rossela Stoicescu nu a prezentat aceste acte la angajarea iniţială de psiholog.
Un fals grosolan aprobat de comisie
Al doilea document este şi mai şocant. O diplomă de masterat în cadrul „University of Lancaster”, Prague College, Central Europen University (CEU), semnată de un anonim vicecancelar, la 19 noiembrie 1995. De precizat că CEU este avizată doar din 1998.
Diploma nu are antet şi număr de înregistrare. Ştampila pusă pe hârtie este un fals grosolan, în două culori, albastru şi roşu, fără elemente de siguranţă. Actele au fost autentificate de notarul Codruţa Lazăr şi traduse de Roxana Marfievici. Nu ştim cu exactitate cine a alcătuit comisia venită de la Bucureşti.
Cu siguranţă, din cadrul ei nu putea lipsi generalul Petre Baranga sau generalul Ion Gurgu, şeful direcţei Management Resurse Umane al SMG, direct resposabil de examenele pe post.
Aşadar, căpitanul Gheorghe Ciolan este mazilit. În mod ironic, Ciolan participase la cursurile Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti, în compania unor ofiţeri americani. Primise felicitări pentru rezultate chiar din partea ambasadorului SUA la Bucureşti, Michael Guest.
„Fisurile” Rosselei
Pentru a înţelege cum a ajuns Rossela Stoicescu psiholog, căpitan şi soldat NATO în mai puţin de un an este bine de ştiut că, în noiembrie 2002, generalul Mihail Popescu, însoţit de ofiţeri din cadrul SMG, a participat la Cluj la o conferinţă privind recenta invitaţie a României în NATO.
Surse prezente la această întrunire ne-au declarat că Rossela Stoicescu şi-a declarat intenţia de a participa în viitoarea misiune din Afganistan. Aceleaşi surse ne-au declarat că Rossela Stoicescu ar fi petrecut câteva momente extrem de plăcute în compania generalului Popescu. Momente în care cei doi au dezbătut, la modul cel mai profesionist cu putinţă, probleme de tactică şi strategie, atac şi apărare, mai ales cum pot fi penetrate cu succes „fisurile” din arsenalul inamicului. La puţin timp după plecarea generalului Popescu la Bucureşti, total întâmplător, s-a primit nota telefonică care anunţa scoaterea la concurs a postului de psiholog în Kandahar.
Prinsă cu musca la mustaţă
Lucrurile se îndreptau spre un final fericit. În 8 ianuarie Rossela Stoicescu ar fi trebuit să fie în drum spre Kandahar. O scurgere de informaţii a făcut ca dosarul Rossela să facă „ochi de presă”. Din informaţiile noastre, reacţia psihologică a căpitănesei nu a fost pe măsura studiilor fictive. Ea s-a prezentat la Parchetul Militar Cluj cu o falcă-n cer şi una-n pământ solicitând asistenţă juridică pentru a îndrepta calomnia. Ce nu ştia căpităneasa era că pe numele ei era formulată deja o plângere penală. Parchetul Militar Cluj, prin purtătorul de cuvânt procurorul Viorel Siserman, ne-a declarat că Parchetul s-a autosesizat în urma dezvăluirilor din presă. Momentan, Stoicescu este trecută în rezervă.
Pe postul de psiholog în Kandahar a fost numit, fără concurs, un alt ofiţer. Stoicescu riscă o pedeapsă de la 6 luni la 12 ani în dosarului penal cu numărul patru, „Rossela”. Ultimul şi fatal.
P.S. Încercările repetate de a lua legătura cu generalii Baranga şi Gurgu din cadrul SMG, ofiţerii de rang înalt responsabili de „griparea sistemului de cadre”, au fost sortite eşecului.
Box gri
Dosarul de cadre al generalului Popescu
Şeful Statului Major General al Armatei Române, generalul Mihail Popescu, este născut la 1 aprilie 1948 (pe bune!), în satul Cârlogani, judeţul Olt. Cariera sa militară se împleteşte sugestiv cu devenirea sa politică în sânul PCR. Drept proptele în ascensiunea sa, Popescu l-a avut mentor pe unchiul său, Ioan Popescu, ofiţer de artilerie, şi pe generalului Ilie Ceauşescu, secretarul politic al Consiliului Politic Superior al Armatei (CPSA) RSR. Interesant de ştiut e că familia generalului se înrudeşte cu familia Elenei Ceauşescu din Petreşti-Olt. Surse din serviciile de contrainformaţii militare ne-au dezvăluit că tatăl generalului a fost anchetat pentru activitate legionară.
Studii, devenire şi înclinaţii
‘69 – Şcoala Militară de Ofiţeri Activi
‘73 – Academia Militară
‘84 – cursul postacademic superior de stat major
‘93 – Colegiul Naţional de Apărare
‘95 – Doctor în ştiinţe militare
‘97 – cursul intensiv de limba engleză
‘97 – cursul NATO pe probleme de apărare pentru generali, desfăşurat la Roma
‘69-’71 – comandant de pluton la Brigada 17 Artilerie şi la Centrul de Instrucţie al Artileriei, unitate subordonată CAFA (Comandamentul Artileriei Forţelor Armate), condusă de unchiului său, Ioan Popescu
‘71-’73 – ofiţer-student al Academiei Militare, fără să fi trecut prin etapele intermediare de comandant de pluton şi comandant de baterie (companie), cum ar fi fost firesc; este primit în PCR încă din şcoala militară
‘73-’81 – comandant divizion obuziere-tunuri şi locţiitor al comandantului Brigăzii 8 Artilerie Focşani; simultan, secretar adjunct în consiliul politic al brigăzii
‘81-’82 – comandant al Regimentului 315 Artilerie, numit la propunerea unchiului său şi cu aprobarea specială a generalului Ilie Ceauşescu
‘82-’84 – locţiitor al comandantului şi şef al artileriei Diviziei 81 Mecanizate Dej, cu avizul special al generalului Pantilimonescu, secretarul politic al Armatei a IV-a Transilvania
‘84-’92 – locţiitor al comandantului şi sef al artileriei Armatei a 4-a, numit pe filiera Pantilimonescu-Ilie Ceauşescu-Constantin Olteanu, ultimul fiind ministrul Apărării Naţionale şi membru în CC al PCR. Popescu devine membru în Biroul Executiv al Consiliului Politic al Armatei a IV-a, cu sarcini de propagandă
În 20 şi 21 decembrie 1989, în calitate de locţiitor al generalului Topliceanu, comandantul Armatei a 4-a, Popescu coordonează acţiunile regimentul de artilerie din Floreşti, condus de colonelul Valeriu Burtea
În vara anului ‘90 participă, alături de Ioan Mircea Paşcu, în calitate de activist FSN, la numirile de prefecţi din Ardeal
‘92-’93 – inspector general al artileriei la Inspectoratul General al Artileriei, propus de Ioan Stoica, fost prim-secretar adjunct al PCR Cluj şi fost prim-vice-prim-ministru în guvernul Roman
22 decembrie ‘89- ‘92- vicepreşedinte al CFSN Cluj, funcţie de subprefect al Clujului
‘93- ‘97 – inspector pentru artilerie la Inspectoratul Statului Major General. În ‘97, Popescu este propus de fostul şef al SMG, generalul Constantin Degeratu, ca şef al Trupelor de uscat
‘95 – devine revoluţionar cu patalama, în organizaţia “Asociaţia de Caritate Revoluţia Română Cluj” la recomandarea revoluţionarului Uţiu Sever
31 octombrie 2000 – şef al Statului Major General în locul generalului Chelaru, propus de Constantin Degeratu, la acea vreme şeful cancelariei prezidenţiale. Ulterior, Popescu “îl ajută” pe Degeratu să treacă în rezervă.