Politistii clujeni au finalizat cercetările legate de cazul bărbatului de 36 de ani, din Cluj-Napoca, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de corupere sexuală a minorilor.

În final, poliţiştii au început urmărirea penală faţă de acesta sub apectul comiterii a două infracţiuni, „corupere sexuală împotriva minorilor” şi „ultraj contra bunelor moravuri”  şi au dispus faţă de acesta măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea reţinerii, bărbatul să fie prezentat în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Întâmplarea a fost sesizată de către un cadru didactic al Școalii Gimnaziale „Iuliu Hațieganu” din Mănăștur.

„Vreau să vă aduc la cunoștință un incident petrecut lângă școala unde ne desfășurăm semi-internatul. Joi și vineri dimineața un individ parcat într-o mașină pe trotuarul de lângă școala noastră a abordat două fetițe (una din clasa noastră, iar cealaltă din clasa a IV-a). Și-a coborât pantalonii și le-a întrebat dacă vor să-l însoțească. Azi am reușit să îl identificăm. L-am abordat, am pozat mașina și pe el. Am anunțat Poliția, care a spus că va pune mașina sub urmărire. Am discutat cu copiii despre incident și v-am adus la cunoștință, în ideea de a spori siguranța lor”, se arată într-o postare pe Facebook.

1 COMENTARIU

  1. Politia sa ii caaute si laptopul – va gasi pornografie infantila suicienta pentru a ii mari sentinta. In alte tari, ar sta ascuns vre-o 20 de ani pt. asa ceva si nici ar avea un trai bun pe timpul ispasirii condamnarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.