Sursa: Getty Images

Adrian Negrea, un bărbat din comuna Florești, care a drogat trei bărbați gay și apoi le-a furat banii, a fost condamnat definitiv de magistrații de la Curtea de Apel Cluj la 7 ani și 10 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic.

Bărbatul a drogat trei bărbați cu care stabilise să întrețină relații sexuale, le-a furat telefoanele, cardurile și actele de identitate, după care fie le-a jucat banii pe site-urile de jocuri de noroc, fie a efectuat tranzacții în numele acestora.

Potrivit rechizitoriului, în data de 04 iunie 2023, în timp ce bărbatul se afla în domiciliul unei victime a profitat de neatenția acesteia din urmă și ar fi introdus în băutura persoanei vătămate o substanță narcotică care i-ar fi provocat o stare de amețeală și inconștiență, iar în acest context i-ar fi sustras telefonul mobil, cardul bancar și actul de identitate, după care, în aceeași zi, ar fi asociat cardul bancar al victimei la contul autorului deschis pe o platformă online de jocuri de noroc și ar fi efectuat trei depuneri de numerar în valoare de 100 lei, 250 lei și 500 lei, iar mai apoi, în aceeași zi, ar fi efectuat un transfer de fonduri către un comerciant în valoare de 104,52 lei, producând un prejudiciu total victimei de 5.000 lei.

Adrian Negrea nu era la primul incident de acest gen, deoarece în data de 31 mai 2023, în timp ce se afla în domiciliul unei alte victime, profitând de neatenția acesteia din urmă, ar fi introdus în băutura acestuia o substanță narcotică care i-ar fi provocat o stare de amețeală și inconștiență, iar în acest context i-ar fi sustras suma de 1.200 lei și o jachetă de blugi, după care, în perioada 31.05.2023 – 01.06.2023, ar fi asociat cardul bancar al victimei la contul autorului deschis pe o platformă online de jocuri de noroc și ar fi efectuat cinci (5) depuneri de numerar în valoare de 100 lei, 500 lei, 500 lei, 250 lei și 100 lei, producând un prejudiciu total victimei de 2.650 lei.

De asemenea, în data de 13 mai 2023, în timp ce Negrea se afla în locuința altei persoane vătămate, profitând de neatenția acesteia, ar fi introdus în băutura victimei o substanță narcotică care i-ar fi provocat o stare de amețeală și inconștiență, iar în acest context, prin intermediul telefonului mobil al victimei, ar fi accesat aplicația bancară instalată în acesta și ar fi solicitat deschiderea a trei credite de nevoi personale, a rambursat anticipat primele două, iar ultimul a rămas deschis, după care ar fi efectuat patru (4) transferuri de fonduri în cuantum de 5.466 lei, 3.146 lei, 12.913 lei și 208 lei, din contul victimei în contul personal al autorului, producând un prejudiciu total de 21.733 lei.

Cele trei victime s-au constituit părți civile în cadrul procesului pentru recuperarea prejudiciilor.

Bărbații păgubiți au declarat în fața anchetatorilor că au luat legătura cu Adrian Negrea prin intermediul unor aplicații de comunicații (Grinder/Whatsapp) și au conversat cu acesta despre posibilitatea întâlnirii și întreținerii de relații sexuale.

Citește și: Primul proces de identitate sexuală în instanțele clujene: Un transgender a dat în judecată statul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.